Superliga Romaniei Kopic ia foarte în serios meciul contra formației Csikszereda: „E o echipă de calitate!”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Antrenorul „câinilor roșii” se pregătește intens de meciul împotriva reprezentantei celei de-a doua ligi de fotbal, Csikszereda Miercurea Ciuc, din prima manșă a barajelor pentru menținerea/promovarea în SuperLigă.



Dinamo București întâlnește Csikszereda, în primul meci la baraj

Dinamo București și FC Botoșani sunt echipele din SuperLiga care joacă meciurile de baraj cu cele două reprezentante ale diviziei secunde, CS Mioveni, respectiv Csikszereda Miercurea Ciuc.

Echipa de fotbal FC Botoșani o va întâlni pe teren propriu pe CS Mioveni, iar Dinamo București pe Csikszereda Miercurea Ciuc, în prima manșă a barajelor pentru menținerea/promovarea în SuperLigă, conform tragerii la sorți care a avut loc la sediul Federației Române de Fotbal.

Dinamo București joacă primul meci de baraj luni, pe 20 mai, în tur, la București. Meciul se va desfășura pe Arena Națională. Returul se va juca pe 27 mai, la Miercurea Ciuc, unde clubul alb-roșu a primit doar 200 de bilete.

Kopic: „Adversara va fi foarte motivată!”

Despre meciul cu ciucanii a discutat și tehnicianul echipei Dinamo, afirmând că formația Csikszereda va încerca să își impună jocul în partida cu dinamoviștii, cu precădere după ce altă reprezentantă a diviziei secunde, Corvinul Hunedoara, a reușit să se impună în finala Cupei României.

„Csikszereda este o echipă de calitate, cu o structură a jocului foarte bună ofensiv și defensiv. Adversara va fi foarte motivată să își demonstreze calitatea în cel mai bun mod posibil.

De asemenea, chiar noaptea trecută, Corvinul Hunedoara a demonstrat în finala Cupei României că există calitate și în liga secundă. Trebuie să fim pe culmea cea mai înalt a evoluției noastre în dubla confruntare de la baraje. Energia și motivația trebuie să fie la cel mai înalt nivel posibil”, a declarat antrenorul croat, pentru gsp.ro.

„Situația la echipă este bună acum. Selmani și Velkovski sunt în plin proces de recuperare. Edgar Ie este în procesul de antrenamente individuale”, a mai spus Zeljko Kopic, înainte de primul meci la baraj.

Suporterii dinamoviști vin în număr mare la stadion 

În primele 24 de ore de la punerea în vânzare a biletelor pentru barajul lui Dinamo cu Csikszereda Miercurea Ciuc, s-au achiziționat nu mai puțin de 14.548 tichete. Informațiile au fost date publicității chiar de către clubul dinamovist, suporterii fiind dornici să susțină echipa alb-roșie la meciul de baraj pentru menținere/promovare în SuperLiga.

„Biletele pentru cel mai așteptat meci al acestui sezon, Dinamo vs Csikszereda în prima manșă a barajului de menținere în SuperLigă, au fost puse în vânzare pe 14 mai, de ziua clubului, la ora 18:00.

În primele 24 de ore au fost achiziționate 14.548 bilete prin platforma oficială de ticketing Bilete.ro. Cifra oficială nu reprezintă și abonamentele emise pentru acest sezon competițional.

Cele 2.588 de abonamente Dinamo sunt VALABILE la meciul programat luni, 20 mai, la ora 20:00, pe Arena Națională. Primul inel în PCH, primele două inele la Tribuna 2 și inelul 2 de la Tribuna 1 sunt SOLD-OUT.

S-a deschis inelul 3 la PCH și la Tribuna 2.”, a fost mesajul clubului Dinamo București.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel