Olandezul Kevin Luckassen a jucat până acum la cinci cluburi în campionatul României în doar patru ani. Cu toate astea, spune atacantul aflat actualmente la UTA, cea mai frumoasă amintire o are în tricoul celor de la Rapid Bucureşti.
"Nu știam mai nimic despre România. Voiam să-mi găsesc doar o echipă la care să joc. Când stau să mă gândesc e chiar amuzant că am ajuns deja să am cinci echipe din România în CV.
(n.r. ce relaţie are cu Mircea Rednic) Îl privesc ca pe un tată. E un antrenor care știe să motiveze echipa în felul cel mai bun, face și câte o glumă când e nevoie. Știe să scoată ce e mai bun din mine, să mă facă să dau totul. Are încredere în mine, iar sentimentul e reciproc.
Multă lume trăiește în Arad pentru UTA. Toți iubesc clubul acolo! Am jucat împotriva lor de câteva ori, am văzut că au o atmosferă foarte frumoasă pe stadion.
Știu că e un club istoric al României. Sigur, relația mea cu antrenorul a contat, de asemenea, foarte mult în momentul în care am venit aici", a declarat Kevin Luckassen pentru Flashscore.
Kevin Luckassen a vorbit despre experienţa de a fi antrenat de Adrian Mutu, dar şi despre cea mai frumoasă amintire a sa în fotbalul românesc, venită chiar în tricoul giuleştenilor.
"Știam că e unul dintre marii jucători ai României, m-am bucurat să pot lucra cu el (n.r. Adrian Mutu). Nu pot să spun că am avut o relație cu adevărat, în sensul că eu eram jucător și el era antrenor, atât. Însă asta n-a fost o problemă în niciun fel.
Am venit târziu, am primit câteva minute. Dugandzic era în formă. Mi-aș fi dorit să joc mai mult, dar n-am avut încrederea staff-ului și asta a fost.
N-am simțit că au încredere în mine. A fost un sezon greu, cu multe dificultăți. N-a mers bine.
Să știi că m-am simțit bine, cu toate că a fost greu. Grupul e bun, iar în club lucrează foarte mulți oameni OK. Deși n-am jucat cât aș fi vrut, pot să spun că oamenii de acolo sunt buni.
(n.r primul gol la UTA, contra Rapidului) A venit golul contra echipei la care am jucat, așa s-a întâmplat. Puteam să primesc mai mult timp de joc la Rapid, dar a fost decizia antrenorului, nici nu mai contează acum", a mai declarat olandezul.
Întrebat care este cea mai frumoasă amintire a sa din fotbalul românesc, Kevin a spus că "a fost chiar în tricoul Rapidului. Victoria din ultima etapă a play-off-ului trecut, în fața FCSB. Am câștigat cu 5-1, am și dat gol. Am trăit din plin experiența acestui derby. Cred că e o amintire pe care o voi purta mereu cu mine.
Ne-am bucurat foarte tare cu toții. Rapid are suporteri fantastici, cred că sunt cei mai tari din România. Sunt top!", a completat fotbalistul.