Justine Henin, de 4 ori campioană la Roland Garros, a vorbit despre diferenţele dintre cazurile Simona Halep - Jannik Sinner - Iga Swiatek şi a venit cu un mesaj clar pentru ITIA.
"Nu ne plac astfel de poveşti, nu vrem să auzim despre ele, dar trebuie să aflăm de ele atunci când se întâmplă şi să înfruntăm realitatea. Nu vrem să se întâmple, vrem să ţinem astfel de lucruri departe de sportul pe care îl iubim.
La Simona, suspendarea a fost foarte mare. Am avut apoi cazurile Jannik Sinner şi Iga Swiatek. E greu de comparat când nu eşti implicat, când nu ştii toate detaliile. Citim, ştim ce aflăm din presă, dar nu ştiu dacă putem compara. Important e ca toată lumea să fie tratată la fel, dar poate nu vorbim despre aceleaşi lucruri. Ăsta poate fi unul dintre motivele pentru care pedepsele au fost diferite. Dar e important ca autorităţile să vină cu lămuriri, să spună că da, tratează pe toată lumea la fel, dar că nu sunt cazuri identice, din x motive.
E dificil să vorbim despre astfel de lucruri. Trebuie să înfruntăm realitatea, totuşi, însă trebuie să avem şi încredere în autorităţi. Dar şi cei responsabili trebuie să comunice mai eficient. Eu sunt mereu atentă să nu judec prea repede un lucru pe care nu îl ştiu 100%. Dar un lucru e sigur: cu cât sunt mai puţine astfel de cazuri, cu atât e mai bine pentru sport", a declarat Justine Henin pentru DCSport.ro.
Campioana poloneză, cu patru trofee la Roland Garros şi unul la US Open, a picat un test antidoping în august şi a executat o suspendare de o lună după ce a fost acceptată explicaţia sa că medicamentele pe care le lua pentru a combate efectele zborului cu avionul au fost contaminate.
Ştirea a fost anunţată abia în luna noiembrie, când a fost dezvăluit adevăratul motiv pentru care Swiatek a ratat trei turnee în toamnă în timpul suspendării provizorii şi nu cel invocat iniţial: probleme personale, oboseala şi schimbarea antrenorului.
"Primele trei săptămâni, aş spune, au fost destul de haotice. Nu era nicio modalitate de a avea vreun răspuns la întrebări. Ne-am concentrat doar pe găsirea sursei. Ar trebuie să spun, cu siguranţă, că nu a fost uşor. Probabil a fost cel mai rău moment din viaţa mea. Şi faptul că nu aveam niciun control asupra întregii situaţii şi nu am avut nicio şansă să o evit, a făcut situaţia şi mai rea, pentru că sunt puţin adepta controlului. Având doar sentimentul că tot ceea ce am construit poate fi luat atât de repede din cauza a ceva asupra căruia nu ai control, a fost destul de nebunesc pentru mine şi foarte abstract. Am ales pentru primul turneu să invoc motive personale pentru că am crezut sincer că suspendarea urma să fie ridicată curând. De la început a fost evident că ceva a fost contaminat, pentru că nivelul acestei substanţe în urină era atât de scăzut încât trebuia să fie contaminare", a povestit Swiatek.
Poloneza a recunoscut că s-a temut de reacţia celorlalte jucătoare şi a mulţumit rivalelor pentru susţinerea arătată: "Pe lângă faptul că nu puteam juca, acesta a fost cel mai rău lucru pentru mine, ceea ce ar spune oamenii. Pentru că am muncit mereu din greu să fiu un exemplu bun, să-mi arăt integritatea, să arăt un comportament bun. Din nou, faptul că nu am avut control asupra acestui caz m-a speriat puţin. Dar în vestiar, fetele au fost grozave. Am văzut deja la asta la Abu Dhabi (în decembrie) când m-au susţinut. Cele mai multe dintre ele chiar m-au abordat. Ele au spus: 'Hei, cum putem evita asta? Există vreo modalitate prin care putem fi mai atente.' Sunt îngrijorate că acest lucru li se poate întâmpla şi lor. Sunt multe jucătoare de top, nu voi da nume, care m-au susţinut. Apreciez foarte mult asta, pentru că m-au făcut să mă simt mai bine când m-am întors şi nu ştiam cum va fi".