FCSB i-a transferat în această iarnă pe mijlocașul italian Juri Cisotti de la Oțelul Galați și pe portarul ceh Lukas Zima de la Petrolul Ploiești.
Portarul ceh Lukas Zima (30 ani) și mijlocașul italian Juri Cissoti (31 ani) sunt noile achiziții ale campioanei Superligii, în această perioadă de transferuri.
FCSB a desfășurat deja primul antrenament în cantonamentul de iarnă, împărtășind cu fanii o fotografie în care este prezentată echipa care a câștigat meciul de pregătire. Între jucătorii „roș-albaștri” se află și cei doi noi membri ai formației, portarul Lukas Zima, al cărui transfer s-a decis încă din luna octombrie a anului 2024, fost titular la Petrolul Ploiești, și mijlocașul italian Juri Cisotti, căpitanul Oțelului Galați, mutare prefectată la începutul lunii ianuarie 2025.
View this post on Instagram
FCSB se află în Antalya în stagiul de pregătire. Ea va disputa două meciuri amicale în stagiul de pregătire din Antalya, pe care l-a început duminică, împotriva echipelor Hamburger SV și Dinamo Kiev, potrivit paginii de Facebook a clubului.
Jocul cu echipa germană de ligă secundă Hamburger SV va disputa vineri 10 ianuarie, de la 14:00, în timp ce meciul contra echipei ucrainene Dinamo Kiev se va juca duminică 12 ianuarie, începând cu ora 16:00. Ambele partide se vor disputa la Gloria Sports Arena.
Stagiul din Antalya se va încheia pe 16 ianuarie.
FCSB va juca primul său meci oficial din acest an pe 17 ianuarie, la București, cu FC Hermannstadt (20:00), în etapa a 22-a a Superligii.
Campioana României va mai juca două meciuri în faza principală a competiției Europa League, cu Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) și Manchester United (30 ianuarie, acasă).