Fotbal international Jurgen Klopp nu poate sta departe de fotbal, așa că a semnat un nou contract

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Antrenorul german a încheiat colaborarea cu echipa engleză de fotbal Liverpool la finalul sezonului trecut.



Jurgen Klopp, șeful global pentru fotbal al companiei Red Bull

Antrenorul german Jurgen Klopp a fost numit șef global pentru fotbal al companiei producătoare de băuturi energizante Red Bull, care deține mai multe echipe, precum RB Leipzig, RB Salzburg sau New York Red Bulls, a anunțat, miercuri, colosul austriac, citat de Reuters.

Aceasta este prima ocupație a lui Klopp după ce s-a despărțit de echipa engleză de fotbal Liverpool la finalul sezonului trecut.

Klopp, care a petrecut 9 ani la cârma „cormoranilor”, va prelua noua funcția la data de 1 ianuarie 2025.

„După aproape 25 de ani pe marginea terenului, nu aș putea fi mai încântat decât să mă implic într-un proiect ca acesta”, a declarat Klopp, care le-a mai antrenat anterior și pe echipele germane Mainz 05 și Borussia Dortmund.

„Rolul poate s-a schimbat, dar pasiunea mea pentru fotbal și pentru oamenii care fac fotbalul ce este azi nu s-a schimbat”, a adăugat Klopp.

Tehnicianul de 57 de ani a preluat-o pe Liverpool în octombrie 2015 și a câștigat Champions League, primul titlu în Anglia după 1990, Cupa Mondială a Cluburilor, Cupa Angliei, Cupa Ligii engleze, Supercupa Europei și Supercupa Angliei (Community Shield) în mandatul său.

Klopp, care a câștigat cu Dortmund două titluri în Bundesliga, Cupa Germaniei și Liga Campionilor în 2013, anunțase în ianuarie că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului.

Jurgen Klopp nu se va implica în operațiunile de zi cu zile ale cluburilor care aparțin gigantului austriac din Germania, SUA, Brazilia și Austria.

„El va oferi o viziune strategică, susținând directorii sportivi în implementarea filosofiei companiei”, a precizat Red Bull, în comunicat.

Klopp va susține și operațiunile globale de scouting și va contribui la pregătirea și dezvoltarea antrenorilor.

„Văd rolul meu ca un mentor pentru antrenori și conducerile cluburilor din cadrul Red Bull, dar sunt parte a unei organizații care este unică, inovativă și care privește spre viitor. Cum am mai spus, acest lucru nu poate decât să mă entuziasmeze și mai mult”, a adăugat Klopp.

O parte a presei germane a relatat că în contractul lui Klopp cu Red Bull există o clauză de plecare pentru postul de selecționer al echipei naționale a Germaniei, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel