FCSB a părăsit Champions League, după ce a fost învinsă de echipa Sparta Praga, scor 3-4 la general, în turul al treilea preliminar.
Valentin Crețu, fotbalistul celor de la FCSB, a fost protagonistul mai multor analize ale celei de-a doua manșe din al treilea tur preliminar al Champions League, în care campioana României a cedat în fața cehilor de la Sparta Praga, scor 2-3, scor 3-4 la general.
Fostul fotbalist Ciprian Marica este de părere că Valentin Crețu, în vârstă de 35 de ani, a avut o evoluție bună în ultimul meci jucat de FCSB în Liga Campionilor.
„Mi-a plăcut Crețu, trebuie să-l remarc, el dă și centrarea la golul doi în care Olaru pasează ulterior.
35 de ani pentru Crețu, care are potențial, are curaj, nu e el vreun tehnic, dar își asumă și are personalitate și urcă mereu cu mingea la picior. Încearcă să vină cu centrări”, a declarat Ciprian Marica, potrivit Sport.ro.
Spre deosebire de Marica, antrenorul Marius Șumudică crede că introducerea lui Crețu într-o astfel de partidă nu aduce beneficii echipei FCSB, care urmărea accederea în play-off-ul Champions League.
„Crețu e un băiat bun, săracul, l-am avut la Chiajna, sparge zidul dacă îl pui să îl spargă. Dar, băi, băiatule, nu poți să joci la 34-35 de ani, cu tot respectul pentru Gigi. Dacă vrei să-i păcălești pe Hermannstadt, pe ăștia, poți să-i păcălești cu Crețu...
Ăsta nu e fundaș dreapta de Champions League, nu vă supărați pe mine! Dacă vrei să-i păcălești pe Hermannstadt, pe ăștia, poți să-i păcălești cu Crețu.
Dar să joci, să ajungi în play-off cu Șut, Crețu, Lixandru... ei au o limită, nu poți trece peste această limită...”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
„Miculescu nu e atacant, îl văd mai mult în bandă. Știam asta, nu este o noutate, FCSB nu are atacant. A fost un joc pe care l-amdistrus în prima repriză printr-o prestație slabă. După jocul din Cehia eram curios să văd abordarea FCSB-ului la acest meci și ce se va întâmpla dacă se vor deschide.
Acest lucru s-a văzut, pentru că în prima repriză au încercat să preseze și s-au trezit prinși între cele două faze. Nici nu făceau pressing foarte bine, nici nu s-au apărat foarte bine și le-au dat spații, Sparta a avut niște contraatacuri incredibile în primele 35 de minute.
Prima repriză ne-a costat în economia meciului, s-a văzut, chiar dacă am făcut o repriză secundă bună pe un fond de pasivitate al Spartei. Au jucat un fotbal urât din punct de vedere tehnico-tactic, nu am înțeles această pasivitate cu care au intrat în repriza secundă.
Probabil au vrut să țină de scor, știau că dacă primesc un gol în primele minute ale reprizei se vor schimba lucrurile. Am dat un gol, dar nu au reușit să îl dăm și pe al doilea foarte repede și asta s-a văzut. Cred că s-a calificat echipa mai bună. Este o echipă care are o forță incredibilă, au și jucători de execuție, dar și lacune. A fost o lipsă de organizare în prima repriză la FCSB, s-a văzut prin distanțele mari dintre compartimente și spațiile pe care le aveau cei de la Sparta.
În repriza a doua lucrurile au stat diferit, FCSB nu avea nimic de pierdut, s-a avântat peste ei și a făcut un joc bun. Olaru s-a trezit și el în repriza a doua și a făcut un joc extraordinar, băieții au intrat bine la pauză.”, a spus Adi Mutu.