Rapid pare că şi-a revenit şi a urcat pe loc de playoff, dar jucătorii vor mai mult. Alexandru Paşcanu, fundaşul adus în această vară de la Ponferradina, după ce sezonul trecut a jucat împrumutat la Sporting Gijon, a anunţat obiectivul echipei.
”Vreau să jucăm în Europa, să luăm titlul! Vreau să aducem nopțile acelea de marți, miercuri sau joi seara așa în Giulești cu adversari de top. Asta mi-ar plăcea cel mai mult!
Pentru sezonul acesta Cupa României (n.r.- mai întâi) și campionatul sunt obiectivele noastre. Până la urmă trebuie să ne gândim doar la meciul următor cu UTA și să luăm totul pas cu pas.
Până la urmă încet, încet începem și noi să avem rezultate și sperăm să obținem cât mai multe victorii. Sperăm să ne batem pentru obiectivele noastre”, a declarat Alexandru Pașcanu, la ”Suflet de rapidist”.
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii de fotbal, prima a returului.
Fundaşul Alexandru Paşcanu (48) a deschis scorul, după un corner executat de Claudiu Petrila, iar gabonezul Aaron Boupendza a majorat diferenţa (72), din penalty, cu şansă. Tot el obţinuse lovitura de pedeapsă, la duelul cu Florent Poulolo.
În min. 78, la o lovitură liberă executată de Petrila, portarul Robert Popa a respins în transversală.
Rapid are trei victorii şi un egal în ultimele patru etape.
UTA se află la al doilea eşec consecutiv şi a pierdut ultimele trei meciuri jucate în deplasare, fără a înscrie vrfeun gol.