Tenis Jucătoarele de tenis din România, pregătite să înfrunte Japonia la Billie Jean King Cup

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

România va fi reprezentată de jucătoarele de tenis Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni și Monica Niculescu.



Horia Tecău, încrezător în șansele României de a învinge Japonia în BJKC

Căpitanul nejucător al echipei naționale feminine de tenis a României, Horia Tecău, a declarat că visează la atingerea fazelor finale ale competiției Billie Jean King Cup (BJKC), dar mereu pune accentul pe primul meci.

Conferința de presă a fost susținută în Spania, înaintea participării la turneul final al competiției, care va avea loc la Malaga, în perioada 13-20 noiembrie.

„Suntem fericiți că suntem aici și foarte motivați. Este un eveniment important, cu echipe puternice. Dacă ne uităm la echipa noastră, consider că avem jucătoare puternice atât la simplu, cât și la dublu, așa că putem avea visuri mărețe.

Luăm meci cu meci, antrenament cu antrenament și încercăm să menținem energia și concentrarea pe ceea ce putem noi controla. După un sezon lung, nu se poate spune că putem antrena multe lucruri acum.

Însă facem ceea ce trebuie pentru a avea o stare fizică și psihică bună la meciuri. Având această echipă, formată din jucătoare care au câștigat în fața unor adversare de top, putem avea visuri mari.

Mai exact, visăm să ajungem în fazele finale ale competiției, dar mereu punem accentul pe primul meci. Un singur lucru îl facem întotdeauna, ne concentrăm pe jocul nostru, ne resetăm după victorie și continuăm să visăm”, a spus Tecău.

„Iubesc echipa României. Împreună formăm o echipă foarte puternică”

În aceeași conferință de presă, jucătoarea Jaqueline Cristian a menționat că este nerăbdătoare să joace la turneul final, primul meci fiind programat, joi, împotriva Japoniei.

„Suntem foarte fericite și nerăbdătoare să jucăm. Ne simțim bine aici, am avut câte zile foarte bune împreună și cred că suntem într-o formă bună. Totul este frumos, suntem pregătite, a spus ea.

La rândul ei, Ana Bogdan a declarat că nu va uita niciodată meciul de dublu contra Ucrainei, care a adus calificarea României la turneul final al Billie Jean King Cup: „Meciul de dublu din întâlnirea cu Ucraina (n.r. - cel care a calificat România la turneul final) nu-l putem uita. Este un moment la care vom reveni mereu și din care ne putem lua energia și pasiunea pentru meciurile care vor urma.

Am jucat cu inima atunci, lucrul acesta a fost cheia victoriei. Așa că sigur că ne va da energie pentru ceea ce se va întâmpla aici, la turneul final”, a afirmat Ana Bogdan.

Monica Niculescu, veterana din lotul României, a explicat că unitatea este punctul forte al echipei: „Nu știu care e diferența între meciul meu de debut la Fed Cup și meciurile de acum (n.r. - din Billie Jean King Cup), dar pot să spun că iubesc echipa României. Împreună formăm o echipă foarte puternică. Cred că de aceea vin și rezultatele, pentru că formăm o echipă solidă. Comunicăm bine, ne distrăm împreună... și totul merge bine atunci când suntem împreună”, a explicat Niculescu.

Echipa României participă în perioada 13-20 noiembrie, la Malaga, la turneul final al Billie Jean King Cup 2024. În primul tur, România va înfrunta Japonia, pe 14 noiembrie, iar câștigătoarea va juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut.

Căpitanul Horia Tecău le-a convocat pentru acest turneu final pe Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni și Monica Niculescu.

Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, pe 14 aprilie, la Fernandina Beach (Florida), scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Tenis





pixel