Turnee WTA Jucătoarea care îi dă bătăi de cap lui Naomi Osaka. A reușit nu mai puțin de 23 de ași în partidă

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Tenismena a înregistrat a doua victorie în acest sezon în fața cvadruplei campioane de Grand Slam, Naomi Osaka.



Jucătoarea chineză de tenis Qinwen Zheng, numărul opt mondial, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului pe iarbă WTA 500 de la Berlin, dotat cu premii totale de 802.237 de euro, după ce a reușit 23 de ași, record în acest sezon la feminin, în meciul cu japoneza Naomi Osaka, în care s-a impus cu 6-4, 3-6, 6-3.

Cvadruplă campioană de Mare șlem, Osaka a reușit să înregistreze doar cinci ași în meciul cu finalista de la Australian Open. Japoneza nu a reușit să o învingă pe chinezoaică anul acesta, înclinându-se și pe zgura de la Roma.

Germanca Angelique Kerber, fostă campioană la Wimbledon, a pierdut primul său meci pe iarbă din acest sezon, fiind întrecută de cehoaica Linda Noskova cu 7-6 (7-4), 2-6, 6-4, pe Stadionul Steffi Graf, după două ore de joc.

În schimb, finalista de anul trecut, croata Donna Vekic, a dispus de Jule Niemeier cu 1-6, 6-1, 6-3, astfel că Germania nu mai are nicio reprezentantă la acest turneu.

Rezultatele de marți, din primul tur:

- Ekaterina Alexandrova (Rusia) - Beatriz Haddad Maia (Brazilia) 6-4, 6-4

- Linda Noskova (Cehia) - Angelique Kerber (Germania) 7-6 (7/4), 2-6, 6-4

- Donna Vekic (Croația) - Jule Niemeier (Germania) 1-6, 6-1, 6-3

- Qinwen Zheng (China/N.6) - Naomi Osaka (Japonia) 6-4, 3-6, 6-3

- Victoria Azarenka (Belarus) - Maria Sakkari (Grecia/N.7) 6-4, 6-2

- Veronika Kudermetova (Rusia) - Liudmila Samsonova (Rusia) 3-6, 6-4, 6-4

- Ons Jabeur (Tunisia/N.8) - Xinyu Wang (China) 6-4 (întrerupt), potrivit Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee WTA





pixel