Gimnasta americană Jordan Chiles a luat medalia de bronz la sol, la JO2024, după ce antrenoarea ei a depus o contestaţie care a coborât-o pe Ana Bărbosu de pe podium. Chiles era iniţial pe locul 5, dar în urma contestaţiei a urcat pe locul 3.
Ana Maria Bărbosu a fost notată cu 13,700, în timp ce Chiles primise iniţial nota 13,666. În urma contestaţiei, Chiles a mai primit puncte, iar nota ei finală a fost 13,766, devansându-le astfel pe Ana Bărbosu şi Sabrina Voinea, ambele cu 13,700.
Ana Bărbosu urcase deja pe podium după ce fusese afişat clasamentul iniţial, iar după contestaţie a izbucnit în plâns.
”Am fost pentru două minute pe podium. A fost decizia arbitrelor. Nu știu ce să spun, din ce cauză s-a luat decizia asta. Ăsta e podiumul acum, nu mai am ce să zic.
A fost un vis împlinit pentru câteva zeci de secunde, apoi arbitrele au decis altceva. Vă dați seama cum mă simt. Nimeni nu știe cât de greu este acest moment pentru mine și nimeni nu știe ce simt eu acum.
Dar și locul 4 e bun, nu mă așteptam. Dar e și mai greu să ajungi pe locul 3 și apoi să fii dat la o parte”, a spus Ana Maria Bărbosu, la finalul probei de la sol.
După contestaţia de la sol şi după ce a primit medalia de bronz, gimnasta din SUA a reacţionat pe Instagram şi a spus că "gimnastica mea vorbeşte mai tare decât cuvintele multor oameni".
"Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine... a fost o experiență uimitoare, iar fata voastră este acum o medaliată individuală!
Vă mulțumesc tuturor pentru iubirea și sprijinul vostru, apreciez cu adevărat! Gimnastica mea vorbește mai tare decât cuvintele multor oameni... am reușit!”, a scris Chiles.
”În acel punct, nu mai aveam nimic de pierdut, așa că am zis să încercăm.
Sincer, nu am crezut că vom avea succes, dar la foarte scurt timp după ce am depus contestația, am auzit-o pe Jordan cum țipa de bucurie.
M-am întors și am fost foarte surprinsă. Azi (n.r. luni, 5 august), Jordan a fost cam neglijentă la aterizări, altfel ar fi putut obține o notă mult mai mare", a dezvăluit Cecile Landi pentru USA Today.
Sabrina Voinea a terminat pe locul 5, după ce arbitrii au penalizat-o pentru că ar fi călcat în afara covorului. Toate reluările arată, însă, că acest lucru nu s-a întâmplat.
”În respectul valorilor olimpice, Comitetul Olimpic și Sportiv Român înaintează prezenta adresă prin care respectuos vă solicită să dispuneți reanalizarea de către factorii decizionali a cazului sportivei românce Sabrina Maneca Voinea referitor la punctajul acordat execuției exercițiului din finala la sol, disputată luni, 5 august 2024.
Înaintăm prezenta solicitare având la bază grija pe care Comitetul Internațional Olimpic și întreaga mișcare sportivă mondială o acordă sportivului.
Modul de apreciere a punctajului acordat și refuzul de a prezenta integral motivele/probele de respingere a contestației depusă în termenul prevăzut de regulament aduce grave prejudicii atât imagini gimnasticii internaționale, dar în special afectează sportivul, periclitând chiar sănătatea mintală a acestuia.
Mediatizarea cazului sportivei românce la nivel internațional, declarația publică a acesteia de a renunța la practicarea acestui sport ca urmare a deciziei de astăzi obligă moral factorii decizionali la reanaliză, fundamentare și comunicare a deciziei finale.
Politica echilibrată și obiectivă pe care FIG o promovează ne dă încredere în soluționarea justă a cazului prezentat.
Cu deosebit respect, Mihai Covaliu", se arată în scrisoarea trimisă de preşedintele COSR.