Tenis Jessica Pegula, prima finalistă a Turneului Campioanelor. Meciul pentru primul loc mondial, amânat cu o zi

Data actualizării: | Data publicării:
FOTO: Captura video YouTube @ Tennis 365
FOTO: Captura video YouTube @ Tennis 365

Nemulțumire la Turneul Campioanelor, cu meciuri amânate din cauza ploii. Finala, în care se va decide viitorul lider al tenisului feminin, se va juca abia luni seară.



Americanca Jessica Pegula, numărul 5 mondial, s-a calificat sâmbătă, în condiţii meteorologice dificile, în finala Turneului Campioanelor de la Cancun (Mexic), care a fost amânată pentru luni, în condiţiile în care a doua semifinală, dintre poloneza Iga Swiatek şi belarusa Aryna Sabalenka, a fost întreruptă din cauza ploii, la scor 2-1 (30-30), informează AFP.

Astfel, după ce toată săptămâna programul a fost dat peste cap din cauza ploii și vântului puternic, nici meciul considerat de cei mai mulți ”finala” din semifinală, partida Iga Swiatek şi Aryna Sabalenka s-a oprit după numai trei game-uri, iar sportivele au fost trimise la vestiar. Astfel, semifinala lor se va relua duminică, nu înainte de ora 23:30, dacă vremea o va permite, iar finala a fost amânată pentru luni, la ora 23:00, potrivit deciziei WTA, care de altfel a fost foarte criticată pentru organizarea acestui turneu. De altfel, nu doar sportivele au fost cele nemulțumite de organizarea proastă, ci și spectatorii.

Meci cu miză uriașă

Miza partidei dintre Aryna Sabalenka (actualul lider mondial) și Iga Swiatek (locul 2 WTA) este că o victorie și calificarea în finală pentru jucătoarea din Belarus îi confirmă poziția acesteia în clasamentul tenisului feminin și încheierea sezonului în vârful ierarhiei, în timp ce un succes al polonezei înseamnă pentru aceasta revenirea pe primul loc, poziție pe care a deținut-o timp de 75 de săptămâni consecutive.

Alegere nepotrivită a locației WTA Finals

Departe de imaginea de carte poştală a fotografiilor promoţionale ale evenimentului, ploi intense şi vânturi puternice se abat pe staţiunea balneară Cancun, aleasă în septembrie să găzduiască turneul de final de sezon cu cele mai bune opt jucătoare ale lumii, pe terenuri în aer liber.

Într-un meci întrerupt de două ori de ploaie, Jessica Pegula a dominat-o pe tânăra sa compatrioată Coco Gauff (19 ani), 6-2, 6-1, şi s-a calificat pentru prima oară într-o finală a Turneului Campioanelor, la 29 de ani.

WTA este ținta a numeroase critici, în special pentru că a programat cu întârziere competiția de la Cancun în aer liber în acest sezon, după ce a luat în considerare Arabia Saudită, o alegere deja puternic contestată.

”A fost o serie de decizii proaste. Steve Simon (preşedintele WTA - n. r.) este în funcţie de nouă ani, iată unde ne duce asta. Jucătoarele s-au adaptat, dar nu ne putem aștepta la vreme bună la Cancun în sezonul ploios.

Poate că este timpul pentru o nouă conducere. Nu văd cum Steve (Simon) ar putea rămâne în funcţie”, a declarat legendara Martina Navratilova, scrie Agerpres.

WTA a recunoscut, vineri, într-o scrisoare către jucătoare, că această competiţie ”nu a fost perfectă”, după o alegere a locului de desfăşurare ”complexă, bazată pe mai mulţi factori”.

”Este evident că nu sunteţi mulţumite de Cancun, înţeleg şi v-am auzit”, a explicat textul în numele lui Simon.

Unde s-a desfășurat Turneul Campioanelor în ultimele decenii 

Reamintim că ediția din 2022 a avut loc la Fort Wort, în SUA, și a fost câștigată de Caroline Garcia (Franța).

Din 1979 până în 2000, WTA Finals s-a desfășurat în SUA, la New York, apoi, a fost mutată prin lume, pentru a da ocazia unui număr cât mai mare de spectatori de a participa la această competiție majoră. Astfel, în 2001 s-a disputat în Germania (Munchen), 2002-2005 în SUA (Los Angeles), 2006-2007 în Spania (Madrid), 2008-2010 în Qatar (Doha), 2011-2013 în Turcia (Istanbul), 2014-2018 în Singapore, 2019 în China (Shenzhen) și 2021 în Mexic (Guadalajara).

Ediția din 2020 nu a avut loc, multe dintre turneele din circuit fiind anulate din cauza pandemiei de coronavirus.

Sonia Baciu | Categorie: Tenis





pixel