Fotbal international Jenni Hermoso, protagonista scandalului sărutului de la Cupa Mondială, a primit ameninţări. Rubiales i-a cerut să spună că "a fost o nebunie de moment"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Fotbalista spaniolă Jenni Hermoso a fost sărutată de Luis Rubiales, pe atunci preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, după finala Cupei Mondiale, câştigată de Spania. 



Pentru Jenni Hermoso, finala Cupei Mondiale a fost şi cel mai bun moment al carierei, dar şi cel mai îngrozitor moment al vieţii sale. "Sărutul neconsimţit al lui Luis Rubiales şi tot ce s-a întâmplat după a acoperit ceea ce am reuşit, ceea ce am cucerit", a declarat aceasta, citată de AS. 

"Una dintre cele mai bine plătite jucătoare din lume are un salariu în jur de un milion de euro. Bărbaţii câştigă şi 200 de milioane. Suntem şi noi conştiente că noi nu generăm bani ca ei, şi nu am spus niciodată că vrem să avem salariul lui Messi, dar am cerut salarii decente. Sunt foarte puţine dintre noi suficient de privilegiate încât să facă bani din fotbal. Şi mă supără că se spune că suntem egoiste, capricioase. 

După ce s-a întâmplat la Cupa Mondială, numărul haterilor a crescut. Primesc mesaje pe reţelele sociale şi nu îmi plac deloc. Mi s-a spus chiar că dacă voi găsită pe stradă, mă vor înjunghia. Unii mi-au urat să îmi rup picioarele. M-a afectat atât emoţional, cât şi personal. Dar, am primit şi milioane de mesaje pro. Cred în continuare că tot ceea ce am făcut după acel moment a fost bine făcut. Colegele mele cred că am făcut ceva bine pentru societate, pentru femei, fete", a declarat Hermoso. 

Selecţionerul Jorge Vilda le cerea jucătoarelor să lase deschise uşile dormitoarelor 

 

"La echipa naţională l-am avut pe Nacho Quereda, un antrenor care 20 de ani nu a pregătit nimic. Veteranele din lot s-au răsculat şi l-au făcut să plece. Astfel a venit Jorge Vilda. Dar şi cu el au fost mici lucruri în neregulă. Spre exemplu, când mergeam la somn, trebuia să lăsăm uşile deschise la dormitoare, pentru că el venea noaptea să discute cu noi. Spunea că doar atunci poate discuta cu noi, deşi putea să o facă şi în cursul zilei", a mai declarat sportiva. 

Ce s-a întâmplat cu Luis Rubiales. "Mi-a zis să fac un video că a fost o nebunie de moment"

 

"Să câştigi Cupa Mondială... nimic nu poate depăşi acel moment. Dar încă nu am putut să mă gândesc pe deplin la asta din cauza a ceea ce a urmat. Avem mii de fotografii care să ne amintească că am fost campioane. A fost cel mai tare moment din viţa amea. Nu aveam nicio idee ce urma să se întâmple. Când m-a sărutat, am mers mai departe, am râs. Cum puteam să nu zâmbesc? M-au judecat pentru că zâmbeam. Nu era nimic planificat, toată lumea se bucura de trofeu, Spania era uimită de noi. Dar ce a urmat a fost groaznic, pentru că m-au jucat şi cel mai bun moment din viaţa mea a fost distrus. 

Am decis să depun plângere pentru că astea sunt valorile mele. M-a durut mult gestul, şi trebuia să fac plângere. El nu recunoştea că a făcut ceva greşit. Am simţit curaj, putere, mi-am dat seama că ce fac e corect. Mulţi oameni m-au întrebat dacă am câştigat bani din asta. Eu am făcut ce am simţit. Multe fete suferă, dar eu am avut noroc că a văzut toată lumea. Multe fete nu fac plângere pentru că nu le vede nimeni. Dar, dacă ce am făcut eu le ajută şi pe altele... Nimeni nu trebuie să decidă cum te simţi după un astfel de moment. 

Cu Rubiales am vorbit în avion. Mi-a spus să fac un video că nu s-a întâmplat nimic, că ar trebui să o fac pentru fetele lui, care sunt în spatele avionului plângând. I-am spus că nu o să fac aşa ceva. M-a rugat să mă gândesc la asta, apoi a vorbit cu o altă jucătoare să mă convingă. Să spun că a fost ceva spontan, o nebunie de moment. Apoi am avut parte de presiune. A continuat în Ibiza, apoi mi-au contactat familia, prietenii. Erau reporteri după mine, oriunde mă uitam cineva mă urmărea. Am plecat de la Madrid şi m-am dus la Malaga. Fugeam, deşi eu nu greşisem cu nimic. 

Am făcut mai mult decât să câştigăm un campionat. Nu ştiu cine a pornit trendul ăsta cu "totul s-a terminat", dar a devenit viral. Mi-a trimis ajutoare de peste tot. Se încearcă totul pentru ca ce mi s-a întâmplat mie să nu se mai întâmple. Sunt în faţă, pentru toate vocile care nu se fac auzite. Şi în final va merita. Sunt mândră, deşi nu mi-a fost deloc uşor. Am apelat la psihologi pentru a face faţă. 

Pentru familia mea a fost greu. Să îţi vezi fiica zilnic la televizor... Doar când mă gândesc la mama, ea e stâlpul vieţii mele. A avut şi un infarct în perioada aia, dar din fericire eram acasă. Eu am fost cea care a găsit-o leşinată. 

Acum, abia aştept să văd ce se va întâmpla. Am fost mereu mai sensibilă, dar asta mă face să văd lucrurile diferit. Să fac ceea ce îmi place şi ceea ce simt. Şi oamenii ştiu că nu mă pot călca în picioare acum. Ce am făcut va dăinui", a completat Hermoso. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international





pixel