Tenis Jannik Sinner, contract cu fostul preparator fizic al lui Novak Djokovic

Data publicării:
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres

Actualul lider mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, l-a cooptat în echipa sa pe italianul Marco Panichi, fost colaborator al lui Novak Djokovic.



Jannik Sinner, colaborare cu fostul preparator fizic al lui Djokovic

Tenismenul Jannik Sinner l-a angajat pe Marco Panichi, care a lucrat multă vreme cu Novak Djokovic, pentru a-l înlocui pe preparatorul său fizic, concediat după răsunătoarea afacere de dopaj în urma căreia numărul unu mondial a fost exonerat, informează AFP.

„Bine ați venit la echipă”, a scris luni jucătorul italian pe rețelele de socializare, lângă o fotografie care îl arată alături de compatriotul său Panichi și de un nou kinetoterapeut, argentinianul Ulises Badio.

Aceștia îi înlocuiesc pe Umberto Ferrara, respectiv Giacomo Naldi, de care Sinner s-a despărțit înainte de US Open, turneu pe care l-a câștigat. Sinner a renunțat la Ferrara și Naldi din cauza rolului lor în cele două teste antidoping pozitive al căror obiect a făcut tenismanul în luna martie.

Italianul a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în martie 2024, la opt zile distanță: pe 10 martie în timpul turneului de la Indian Wells și pe 18 martie în afara competiției, cu puțin înaintea turneului de la Miami. În urina sa au fost găsite urme de clostebol, un anabolizant.

Un tribunal independent a acceptat explicația lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanță interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripție medicală pentru a trata o rană ușoară la începutul acestui an, a indicat Autoritatea Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA).

Sinner a fost criticat de mai mulți jucători, printre care australianul Nick Kyrgios.

Panichi a lucrat cu compatriotul său Fabio Fognini, cu germanca Angelique Kerber sau chinezoaica Li Na, înainte de a face parte din echipa lui Novak Djokovic din 2019 până în acest an, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Tenis




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel