Tenismenul italian Jannik Sinner a reușit să își adjudece al doilea titlu de Mare Șlem din carieră, după cel de la Australian Open.
Italianul Jannik Sinner și-a încheiat parcursul de anul acesta de la New York, reușind să cucerească trofeul ultimului turneu major al anului, US Open. Liderul mondial s-a implus clar în fața americanului Taylor Fritz, cap de serie nr. 12, scor 6-3, 6-4, 7-5, în ciuda faptului că Fritz a încercat o revenire în al treilea set, încheiată însă cu un eșec. Italianul a făcut față presiunii, reușind să termine finala în minimum de seturi.
Pe lângă faptul că a devenit primul italian din istorie care a câștigat acest turneu, Sinner este al patrulea tenismen care a câștigat titlurile de la Australian Open și US Open în același an, de când ambele turnee s-au desfășurat pe suprafață dură, începând cu 1988. La nouă luni de la începutul sezonului, bilanțul privind victoriile și înfrângerile se arată extrem de bine pentru Sinner. Câștigătorul US Open are 55 de victorii și cinci înfrângeri (92%) în 2024 și un scor de 35-2 (95%) pe suprafața de hard, câștigând șase dintre cele 16 titluri ale carierei sale în acest an.
„Înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că ultima perioadă a carierei mele nu a fost chiar ușoară. Echipa mea e cea care mă susține în fiecare zi, oamenii care îmi sunt apropiați. Iubesc tenisul, exersez mult pentru acest gen de meciuri, dar îmi dau seama că mai am și o viață (n.r. - pe lângă tenis). Aș dori să dedic acest titlu mătușii mele, pentru că nu se simte bine din punct de vedere al sănătății. Nu știu cât de mult o voi mai avea în viața mea. Este foarte frumos că mai pot împărtăși momente pozitive încă cu ea.”, a spus Sinner, pe terenul de tenis.
Mulți jucători născuți în anii '90 erau văzuți ca fiind principalii adversari ai „Celor Trei Mari”, astfel că șansele de a câștiga titluri majore odată ce Federer, Djokovic și Nadal vor renunța la tenis se anunțau ca fiind tot mai mari. Totuși, anul în care niciunul dintre cei mai mari jucători din istorie nu a câștigat vreun titlu de Grand Slam îi pune pe cele mai mari scene pe jucătorii care aparțin unei alte generații, născuți în 2001, respectiv în 2003. Jannik Sinner și Carlos Alcaraz și-au împărțit titlurile de Mare Șlem de anul acesta, având un total de șase titluri majore împreună.
Jannik Sinner a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în martie 2024, la opt zile distanță: pe 10 martie în timpul turneului de la Indian Wells și pe 18 martie în afara competiției, cu puțin înaintea turneului de la Miami. În urina sa au fost găsite urme de clostebol, un anabolizant.
Un tribunal independent a acceptat explicația italianului, potrivit căreia contaminarea cu o substanță interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale, Naldi, a aplicat un spray fără prescripție medicală pentru a trata o rană ușoară la începutul acestui an, a indicat Autoritatea Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA).
ITIA a acceptat explicațiile lui Sinner și l-a exonerat oficial în luna august, ceea ce a stârnit reacții de revoltă în lumea tenisului. Sinner a renunțat la kinetoterapeutul său, Giacomo Naldi, dar și la preparatorul fizic, Umberto Ferrara, cel care îi furnizase lui Naldi spray-ul interzis.