FC Rapid l-a ratat pe Daniel Bîrligea, dar transferă totuşi un jucător de la CFR Cluj. Ivorianul Kader Keita este aproape de o mutare în Giuleşti, iar patronii celor două echipe, Dan Şucu şi Ioan Varga, s-au înţeles deja.
Conform informaţiilor prezentate de jurnalistul Cristi Coste la Fanatik Superliga, Dan Şucu va plăti 800.000 euro pentru Kader Keita, iar CFR Cluj va avea şi 20% procent dintr-un viitor transfer al jucătorului.
Kader Keita a venit la CFR Cluj în ianuarie 2024, de la Sivaspor, pentru 120.000 euro. Keita a jucat deja 11 partide pentru CFR Cluj în acest sezon, 5 în campionat şi 6 în preliminariile Conference League.
"Avem oferte pentru mai mulți jucători, inclusiv pentru Keita. Este greu să discut despre o plecare a lui Keita, mai ales când vine vorba de zona arabă. Se poate întâmpla orice.
Da, e adevărat că o echipă din zona arabă s-a interesat de Keita și chiar l-a urmărit. Nu discut mai mult, deoarece până nu avem un transfer efectuat nu vreau să intru în amănunte”, spunea în urmă cu puțin timp președintele ardelean Cristi Balaj.
De altfel, şi Ioan Varga anunţa negocieri cu o echipă din Arabia Saudită, dar spunea că îşi doreşte 2 milioane de euro pentru mijlocaş.
"Al-Wahda îl vrea pe Keita. Pentru Keita există o ofertă și din Arabia Saudită. Al-Wahda oferă 1,5 milioane de euro. Noi am cerut două milioane, acum negociem”, a declarat săptămâna trecută Ioan Varga.
FC Rapid l-a cumpărat deja pe Dina Grameni de la Farul, îl va semna şi pe Clinton N'Jie, ajuns deja la Bucureşti, l-a acontat pe Tobias Christensen de la Mol Fehervar şi se pare că îl va aduce şi pe Aaron Boupendza, jucător liber de contract.
"Salut Rapidiști,
Sunt Dina Grameni și sunt extrem de fericit că am semnat cu Rapid București. De abia aștept să încep munca în alb-vișiniu. Aștept cu nerăbdare primul meci pe Giulești, într-o atmosferă superbă.
Hai Rapid!”, a transmis Grameni.
Filipo Melegoni a refuzat să semneze cu Rapid, iar Marius Şumudică a transmis că jucătorului i s-a părut că venirea în România ar fi un pas în spate în cariera sa.
„Din câte știu eu, Melegoni a refuzat. A zis că e un pas în spate și a refuzat să vină din Italia în România. Cu toate că condițiile pe care i le oferea clubul nostru erau unele peste… Un salariu exact cât avea la Genoa. Ajungea să câștige 50.000, nu știu, în coproprietate cu ei, ceva de genul, el nu pierdea nimic.
A zis că e un pas în spate, că vizibilitatea lui scade, ceva de genul ăsta, și că în momentul de față nu își dorește să vină în România”, a declarat Marius Șumudică.