Superliga Romaniei Ivaylo Petev vrea ca Universitatea Craiova să câştige la Botoşani. "E important să avem cu un gol mai mult decât adversarii"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Universitatea Craiova nu trece prin cel mai bun moment. După 2-2 cu Universitatea Cluj etapa trecută, oltenii merg la FC Botoşani pentru duelul cu ultima clasată. Ivaylo Petev vrea victoria de la elevii săi. 



"M-am uitat pe statistică şi pot spune că ne aşteaptă un meci greu, pentru că în ultimii patru ani noi nu am câştigat la Botoşani. Dar eu sunt sigur că suntem bine pregătiţi ca să stricăm această statistică. Vom căuta să câştigăm cele trei puncte din primul minut al meciului, dar, repet, nu o să fie uşor. Emoţii vor fi tot timpul, însă important e ca la final să avem un gol mai mult decât adversarii. Am pierdut multe puncte, sper însă ca în următoarele meciuri să avem mai mult noroc. O să se încheie şi această perioadă a noastră. Vom avea şi meciuri în care vom avea trei ocazii şi trei goluri. Ăsta e fotbalul. Şi eu îmi doresc să conducem cu 5-0, dar jucătorii sunt tot oameni, nu sunt roboţi. 

Nu e foarte plăcut pentru noi după ultimul meci (n.r. - U Craiova a fost egalată de 'U' Cluj, 2-2, după ce a condus cu 2-0). Am făcut un joc bun atunci, ne-am creat multe situaţii de poartă. Ce m-a dezamăgit este că în ciuda jocului nostru am pierdut două puncte. Dar ăsta e fotbalul, nu putem să întoarcem nimic. Mergem înainte, iar ceea ce am pierdut la ultimul joc vrem să recuperăm duminică. Nu mai putem continua să conducem cu 2-0 şi să pierdem puncte. Important este să fim sănătoşi fizic şi rezistenţi din punct de vedere psihic pentru a trece peste acest moment", a declarat antrenorul bulgar. 

"Trebuie să nu mai primim goluri aşa cum am primit"



Petev susţine că echipa sa trebuie să înceapă să arate mai bine de la meci la meci.

"După ultimele transferuri echipa e mai puternică, spun asta după jocul nostru din ultimul meci. Însă unii dintre cei veniţi au nevoie de o perioadă mai lungă de adaptare. Scopul nostru e ca de la fiecare partidă să arătăm mai bine, iar pentru asta trebuie să avem mai multă încredere în noi şi să nu mai primim goluri aşa cum am primit. Când se întâmplă de 3-4 ori, atunci acest lucru se transformă în frică. Asta e gândirea mea", a precizat Ivailo Petev.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte formaţia FC Botoşani, duminică, de la ora 17:15, într-o partidă programată în etapa a 26-a a Superligii pe Stadionul Municipal din Botoşani, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel