Turnee ATP Italianul Jannik Sinner conduce detașat în clasamentul ATP

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Italianul Jannik Sinner continuă să fie lider detașat în clasamentul mondial al circuitului profesionist masculin de tenis (ATP), cu un avans de peste 4.000 de puncte în fața germanului Alexander Zverev, în prima ierarhie a anului 2025 publicată luni.



Italianul Jannik Sinner continuă să fie lider detașat în clasamentul mondial al circuitului profesionist masculin de tenis (ATP), cu un avans de peste 4.000 de puncte în fața germanului Alexander Zverev, în prima ierarhie a anului 2025 publicată luni.

Cu o săptămână înainte de debutul Openului Australiei, primul turneu de Mare șlem al anului, spaniolul Carlos Alcaraz ocupă locul 3, la aproximativ 600 puncte de Zverev, în timp ce legenda sârbă Novak Djokovic, care vizează al 25-lea său titlu de Mare Șlem, se menține pe locul 7 în ciuda eliminării sale în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Brisbane, vinerea trecută.

Imediat după, australianul Alex de Minaur a câștigat un loc în detrimentul rusului Andrey Rublev (9).

Filip Cristian Jianu este în continuare cel mai bine clasat român la simplu, pe 218, în scădere cu patru poziții, cu 265 puncte.

La dublu, cea mai bună poziție o are Victor Cornea, care se menține pe locul 93, cu 948 puncte.

Topul primilor 20 de jucători de simplu ai lumii

1. Jannik Sinner (Italia) 11830 pct

2. Alexander Zverev (Germania) 7635

3. Carlos Alcaraz (Spania) 7010

4. Taylor Fritz (SUA) 5350

5. Daniil Medvedev (Rusia) 5030

6. Casper Ruud (Norvegia) 4210

7. Novak Djokovic (Serbia) 3900

8. Alex De Minaur (Australia) 3535 (+1)

9. Andrey Rublev (Rusia) 3520 (-1)

10. Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3200

11. Stefanos Tsitsipas (Grecia) 3195

12. Tommy Paul (SUA) 3145

13. Holger Rune (Danemarca) 2910

14. Ugo Humbert (Franța) 2765

15. Jack Draper (Marea Britanie) 2685

16. Lorenzo Musetti (Italia) 2600 (+1)

17. Frances Tiafoe (SUA) 2560 (+1)

18. Hubert Hurkacz (Polonia) 2555 (-2)

19. Karen Khachanov (Rusia) 2410

20. Arthur Fils (Franța) 2355

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee ATP





pixel