Fotbal international Islanda rămâne fără selecţioner înaintea barajului cu Kosovo din Liga Naţiunilor

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Naţionala de fotbal a Islandei rămâne fără selecţionerul Age Hareide, cu doar câteva luni înaintea meciului de baraj din Liga Naţiunilor cu Kosovo. 



Norvegianul Age Hareide, selecţionerul echipei Islandei, a anunţat că se retrage din fotbal, conform unui comunicat al Federaţiei islandeze de fotbal (KSI), citat de Reuters.

Hareide, 71 de ani, fost selecţioner al Danemarcei (2016-2020) şi al Norvegiei (2003-2008), a preluat în aprilie 2023 echipa Islandei, cu care a înregistrat un bilanţ de opt victorii, trei remize şi zece înfrângeri. El a atins cu Norvegia optimile de finală ale CM 2018 din Rusia. Ca jucător, norvegianul a evoluat la echipe ca Norwich City şi Manchester City.

KSI a început căutarea unui nou selecţioner pentru naţionala Islandei, clasată pe locul trei în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor şi care urmează să joace în martie un baraj (tur-retur) cu Kosovo pentru menţinerea în al doilea eşalon valoric, scrie Agerpres. 

Cum văd islandezii meciul cu Kosovo

”Islanda va întâlni reprezentativa din Kosovo și va lupta pentru a rămâne în Liga B. Islanda a terminat pe locul al treilea în grupa ei din Liga B. Islanda ar fi putut înfrunta Slovacia, Bulgaria sau Armenia, echipe considerate mai puternice decât Kosovo, care ocupă locul 101 în clasamentul FIFA”, au notat cei de la mannlif.is.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel