Tenis Irina Begu înregistrează o nouă victorie la Antalya. Pe cine va întâlni românca în sferturile de finală ale competiției

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Irina Begu își consolidează revenirea în circuitul profesionist, după ce a luat o pauză de șapte luni, cauzată de o accidentare la cot. Aceasta accede în sferturile turneului de tenis feminin de tip Challenger, de la Antalya.



Start bun de sezon pentru Begu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu (126 WTA), revenită în circuitul profesionist după aproape șapte luni de absență, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.

Begu, în vârstă de 31 de ani, a dispus de croata Tara Wurth (493 WTA), în vârstă de 21 de ani, în minimum de seturi, scor 7-5 6-2.

Irina este a patra favorită a turneului, calificându-se în sferturi într-o oră și 33 de minute.

În primul set, Wurth (21 ani, 493 WTA) a condus cu 5-3, dar Begu s-a mobilizat și a câștigat cu 7-5, după patru game-uri consecutive. Românca a dominat actul secund, pe care l-a început cu 3-0.

Begu și-a asigurat un cec de 3.475 de dolari și 27 de puncte WTA.

În sferturi, Irina Begu o va înfrunta pe slovena Polona Hercog (213 WTA), în vârstă de 33 ani, pe care a învins-o în toate cele patru confruntări anterioare. Ultimul duel a avut loc în optimi la Cleveland, în 2021, când românca s-a impus cu 7-6 (7/5), 7-5, mai scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Tenis





pixel