CS Dinamo anunţă că vrea să fuzioneze cu FC Dinamo. Ba mai mult, Ionuţ Popa spune că fuziunea ar duce la formarea unui colos în fotbalul românesc.
"Fuziunea e imposibil de realizat acum, pentru că FC Dinamo e în insolvență. Fuziunea se va face însă. Nu avem niciun impediment în afară de insolvență. Am ajuns la un acord. Când vor ieși din insolvență, ne punem la masă și discutăm.
Fuziunea va oferi și o garanție a seriozității proiectului. Pentru mulți posibili investitori planează anumite suspiciuni cu privire la proiectul clubului din Liga 1, au fost certuri pe-acolo... Sunt prieten cu cei de la FC Dinamo, dar trebuie să stea departe de conflicte.
Această fuziune va regla situația, va fi un consiliu de administrație ferm, vor exista chestii predictibile: stadion nou, academie concretă, o echipă în Liga 1, fiecare știe cu ce vine, cu ce pleacă, atunci nu mai lași loc de interpretări.
În februarie-martie 2025 vor scoate societatea din insolvență. Din ce am înțeles, o pot scoate și acum, dar au spus că mai așteaptă puțin. Iar la anul, din februarie, putem demara procedura de fuziune. Sau, mai bine zis, un parteneriat public-privat: va exista o singură echipă, un singur CIS, o singură entitate. Sunt sigur că vom readuce Dinamo unde îi e locul, în cupele europene și de data asta sper să-i îndeplinim și domnului Borcea visul, să ajungem în Liga Campionilor. Și sper ca și domnul Borcea să fie alături de noi”, a declarat Ionuţ Popa la GSP Live.
Întrebat ce se întâmplă cu CS Dinamo în urma fuziunii, Popa a menţionat că aceasta va funcţiona ca un satelit al echipei din Liga 1.
"În acest sezon, CS Dinamo din Liga 3 va funcționa practic ca o a doua echipă a clubului din Liga 1”, a mai spus el.
"CS Dinamo nu este o problemă. În schimb, poate fi o soluție. Eu cred foarte tare că această secție de fotbal ar trebui, într-o formă sau alta, să revină la matcă. Multe lucruri ar fi mult mai bine așezate dacă Dinamo 1948 ar fi umăr la umăr cu CS Dinamo.
Mă gândesc la folosința stadionului, mă gândesc la faptul că partea de copii și juniori sau partea de echipă a doua ar putea fi gestionate mult mai bine având și o sursă de finanțare din buget public”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, conform Prima Sport.