Superliga Romaniei Ionuţ Chirilă: De 20 de ani trebuie să o antrenez pe Dinamo, dar nu mi se dă această şansă. Dinamo a trăit din jucători construiţi acolo, nu din cei cumpăraţi

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Antrenorul Ionuţ Chirilă a spus, în cadrul unui interviu, că de 20 de ani aşteaptă să o antreneze pe Dinamo Bucureşti, dar că nu i-a dat nimeni această şansă. 



"De 20 de ani cam trebuie să o antrenez pe Dinamo, dar nu mi se dă această şansă. Mai ales într-un moment în care Dinamo are nevoie de un om care să construiască şi care a demonstrat, la copii, juniori, la echipa naţională de tineret, la Liga 1, că ştie să construiască jucători. Dinamo e într-un moment greu, cu insolvenţă, bani foarte puţini, nu poate să cumpere. Singura şansă este de a forţa jucătorii din Academie şi de a-i transforma în certitudini. 

Valoarea unui antrenor este ca pe un jucător de 19 ani, cu salariu de 1000-2000 de dolari pe lună, să îl aducă la complexitatea tehnico-tactică fizică, mentală, a lui Deac sau Chiricheş, pe care Gigi Becali sau Neluţu Varga îi plătesc cu 20.000-25.000 euro la 36 de ani. 

Obiectul unor transferuri profitabile către echipe medii din Occident le fac jucătorii până în 23-24 de ani. Ăsta trebuie să fie business-ul la Dinamo şi aşa trebuie să construiască Dinamo pe principii sănătoase. 

Un om care a făcut jucători de aproape 100 de milioane de euro nu e lăsat să facă asta, şi nu ştiu de ce", a spus Ionuţ Chirilă.

"Drumul este doar ăla pe care l-am spus eu. Altfel nu se poate"

"Discuţia e mai largă, dar vom vedea ce se va întâmpla. Eu am vorbit cu cei doi acţionari, cu Eugen Voicu şi Andrei Nicolescu, doi oameni foarte serioşi, admirabili după părerea mea. Încearcă să facă alt tip de business, iar drumul este doar ăla pe care l-am spus eu. Pentru ca Dinamo, această societate, să se salveze, să iasă din insolvenţă, să se transforme într-un business profitabil care să aibă ca finalitate autofinanţarea. Altfel nu se poate. Să nu uităm că Dinamo a trăit din Tararache, Florentin Petre, din Ionuţ Lupescu, Răducioiu, Marius Niculae, Ştefan Radu. Sunt jucători care au fost construiţi acolo şi au costat zero lei. Aceştia au susţinut Dinamo, nu jucătorii cumpăraţi. 

Dinamo, faţă de celelalte cluburi, are un avantaj imens. Este unul dintre puţinele cluburi din Europa care are o bază în mijlocul unei capitale. Dar care nu mai are o bază...

În timp ce Sportul Studenţesc avea un cartier, Regia, Giuleştiul la fel, Ghencea la fel, erau izolaţi, aria de selecţie a lui Dinamo era fulminantă. De asta s-a produs. Dar din păcate nu ştim să construim jucători, scapă cine poate, cei care se nasc fotbalişti. Ori fotbalul românesc are nevoie şi de jucători construiţi. Nu poţi juca cu 10 Messi într-o echipă, ai nevoie şi de un Gattuso", a declarat Ionuţ Chirilă la Poveştile Sport.ro.  

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel