Vicecampioana olimpică de la Paris s-a calificat în Finala A, după ce a a câștigat semifinala a doua cu timpul de 07 min 25 sec 56/100, la aproape nouă secunde de următoarea clasată.
Sportiva română Ionela Cozmiuc, vicecampioană olimpică la începutul lunii în proba de dublu vâsle feminin - categorie ușoară, s-a calificat în Finala A a probei de simplu vâsle - categorie ușoară, vineri, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru seniori de la St Catharines (Canada).
Canotoarea a câștigat semifinala a doua cu timpul de 07 min 25 sec 56/100, la aproape nouă secunde de următoarea clasată.
Finala A va avea loc sâmbătă, la 21:43, ora României.
Tot vineri, două echipaje românești s-au calificat în Finalele A la Mondialele U19 de la St Catharines.
La patru rame feminin, Ionela Elena Scutaru, Adina Alexandra Florea, Stejara Olariu și Bianca Elena Drăghici au câștigat seria a doua de recalificări (06:43.34), cu aproape două secunde avans față de următorul echipaj.
Și echipajul masculin (Sebastian Vasile Osoianu, Daniel Vasile Chitic, Darius Florin Simion, Daniel Roman) s-a calificat în finală după ce a câștigat recalificările (06:03.12) cu mai bine de două secunde avans față de Germania, scrie Agerpres.
La finalul sezonului, Ionela și Marius Cozmiuc, soții care au purtat drapelul României la JO 2024, se vor retrage din activitate - cel puțin așa cred cei doi.
„Cred că cel mai mult îmi va lipsi de la canotaj starea din cantonament, de timpul petrecut cu colegii și competițiile. Ele au fost urmate de podium de cele mai multe ori, așa că intră tot la categoria competiții”, a declarat Ionela Cozmiuc.
„Este ultimul meu campionat național... și al lui Marius și într-adevăr este puțin emoționant. Amândoi o să concurăm pentru ultima dată, cel puțin așa zicem noi. Nu știm ce o să ne rezerve viitorul.
Vrem să ne bucurăm de aceste ultime clipe de vâslit. Nu am plâns. Emoțional nu sunt, încă, pregătită să pun vâslele în cui, însă vine timpul când trebuie să iei niște decizii și pentru familie.
Încă nu ne-am gândit la acest lucru (n.r. când vor reveni la Paris să își aducă aminte de Jocurile Olimpice), este foarte devreme. Tocmai ce am aterizat ieri de la Paris și vom vedea. Cu siguranță va fi o destinație preferată de noi.
În seara asta este despre relaxare, despre bucurie, despre celebrarea rezultatelor frumoase. Și despre canotaj și familia asta frumoasă a canotajului. Ne face mare plăcere de fiecare dată să petrecem timp împreună.”, a mai spus vicecampioana olimpică de la Paris.
Ionela Cozmiuc a făcut echipă cu Gianina van Groningen la JO 2024, reușind să câștige medalia de argint la dublu vâsle feminin - categorie ușoară.
Echipajul de opt rame cu cârmaci masculin al României din care a făcut parte Marius Cozmiuc a ocupat locul al cincilea în finala probei „regină” de canotaj din cadrul Jocurilor Olimpice Paris.