Jocurile Olimpice Încă un sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. Numărul echipei României ajunge la 93

Data publicării:
Sursa: DCSport
Sursa: DCSport

Țara noastră trimite, până în acest moment, 93 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august).



93 de sportivi reprezintă România la Paris

Sportivul Răzvan Pîrcălabu (categoria 60 de kilograme, lupte greco-romane) s-a calificat la Jocurile Olimpice în urma unei decizii a Comitetului Internațional Olimpic, care a declarat neeligibili mai mulți luptători care reprezintă Rusia și Belarus, potrivit președintelui FRL, Răzvan Pîrcălabu.

„Ieri am avut ședință de Birou Executiv în cadrul UWW și în urma discuțiilor s-a aprobat lista cu ultimii sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Paris. Iar la categoria 60 de kilograme s-a calificat Răzvan Arnăut. Este o veste extraordinară pentru noi pentru că iată, numărul de luptători români calificați pentru Paris crește la cinci, exact cât am avut și la Tokyo 2020.

Dacă reușea și Alexandra Anghel să prindă biletul, care a fost foarte aproape de calificare, acum cu Arnăut aveam șase calificați, exact obiectivul pe care mi-l propusesem eu pentru Paris. Pentru că asta îmi doream eu, să avem măcar un sportiv mai mult decât la Tokyo. Însă e bine și așa, cu Răzvan Arnăut ne-au crescut șansele la o medalie”, a afirmat Pîrcălabu, membru în Biroul Executiv al Federației Internaționale de Lupte (UWW).

Neșansa sportivilor ruși și belaruși devine oportunitatea altor atleți

„Motivul pentru care acești ultimi sportivi s-au calificat este legat de problemele politice. Mai exact, Comitetul Internațional Olimpic a trimis la UWW o listă de opt sportivi calificați, dar care nu sunt eligibili pentru Jocurile Olimpice de la Paris din motive politice și militare. Este vorba despre ruși și belaruși. Așa că a trebuit să luăm în calcul înlocuirea acestora. Au fost mai multe discuții în Biroul Executiv privind criteriile de înlocuire a celor calificați.

O parte din membri doreau să se califice în urma clasării de la Campionatele Mondiale, iar altă parte, printre care m-am numărat și eu, am susținut că este corect să primească dreptul de participare la Paris sportivul aflat imediat sub linie în concursul în care rusul sau belarusul respectiv s-a calificat. Cum este și logic, adică dacă se obținuse calificarea la Mondiale, să urce următorul de pe lista de la Mondiale, dacă a fost la un turneu de calificare, să urce următorul de la concursul respectiv. La categoria 60 kilograme sportivul rus în cauză se calificase la Istanbul, unde Arnăut a fost următorul pe listă. Faptul că sunt membru în Biroul Executiv am putut să apăr cauza României și așa am reușit să ajungem la 5 sportivi calificați”, a explicat președintele.

Concursul de la JO de la Paris a devenit puțin mai simplu și pentru Andreea Ana, la categoria 53 kg, acolo unde CIO a considerat că una dintre favorite la medalii, Vanesa Kolodinskaia din Belarus, nu este eligibilă pentru participare.

„În urma decizie luate la nivelul UWW s-a ușurat traseul la Paris al Andreei Ana la categoria 53 kg, în sensul în care printre cei 8 sportivi neeligibili se află și sportiva din Belarus care o eliminase în optimi la Tokyo (n.r. - Vanesa Kolodinskaia, medaliată cu bronz la Tokyo). Belarusa e medaliată olimpică, mondială și europeană, dar acum nu va putea participa. Așa că Andreea Ana nu o va mai întâlni pe traseu la Paris”, a mai spus acesta.

La Paris 2024, la lupte, România va fi reprezentată cinci sportivi: Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg).

Echipa României are în acest moment 93 de sportivi calificați la JO 2024 (26 iulie - 11 august), la 15 sporturi.

Sportivii români calificați la JO 2024 până în acest moment:

Atletism (6): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole);

Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber);

Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);

Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 - 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuță (C2 - 500 m);

Canotaj (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie ușoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;

Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike);

Gimnastică artistică (6): 5 locuri cotă - echipa feminină; Andrei Muntean;

Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;

Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg) și Loredana Toma (cat. 71 kg)

Lupte (4): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg);

Polo pe apă (13): 13 locuri cotă - echipa masculină;

Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);

Tenis de masă (5): 3 locuri cotă - echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt); Bernadette Szocs și Elizabeta Samara (simplu feminin), Ovidiu Ionescu și Eduard Ionescu (simplu masculin);

Triatlon (1): Felix Duchampt;

Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6), potrivit Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Jocurile Olimpice




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel