Confruntările care au avut loc duminică în timpul unui meci de fotbal s-au soldat cu cel puțin câteva zeci de morți la Nzerekore, în sud-estul Guineei.
Confruntările care au avut loc duminică în timpul unui meci de fotbal s-au soldat cu cel puțin câteva zeci de morți la Nzerekore, în sud-estul Guineei, au declarat surse medicale, citate de AFP.
„Sunt în jur de o sută de morți. Corpurile sunt aliniate cât de departe vezi cu ochii în spital. Alții sunt întinși pe podea, pe coridoare. Morga este plină”, a declarat un medic de la spitalul regional, sub rezerva anonimatului, deoarece nu este autorizat să vorbească cu presa.
„Sunt zeci de morți”, a spus un alt medic.
Suporterii furioși au vandalizat și au incendiat secția de poliție din Nzerekore, conform martorilor.
„Guvernul deplânge incidentele care au afectat meciul de fotbal dintre echipele Labe și Nzerekore din această după-amiază. În timpul busculadei s-au înregistrat victime”, a precizat premierul Mamadou Oury Bah într-un comunicat. Acesta a adăugat că autoritățile lucrează pentru restabilirea ordinii.
În videoclipurile difuzate pe rețelele de socializare și a căror autenticitate AFP nu a putut să o verifice, pot fi văzute numeroase corpuri inerte. Alte videoclipuri care circulă pe rețele arată scene de mare confuzie pe străzi după izbucnirea ciocnirilor.
„Totul a început de la contestarea unei decizii a arbitrului. Suporterii au invadat apoi suprafața de joc”, a declarat un martor pentru AFP, sub rezerva anonimatului pentru siguranța sa.
Potrivit presei, tragedia s-a produs cu ocazia unui turneu dedicat șefului juntei, generalul Mamadi Doumbouya, venit la putere după o lovitură de stat din septembrie 2021 și care de atunci a devenit președinte.
Astfel de turnee au proliferat în ultimele săptămâni în Guineea, fiind considerate evenimente în sprijinul unei posibile candidaturi a lui Doumbouya la următoarele alegeri prezidențiale.
Junta s-a angajat inițial, sub presiunea internațională, să cedeze locul aleșilor civili înainte de sfârșitul anului 2024. De atunci, ea a făcut cunoscut că își va încălca promisiunea, scrie Agerpres.