Fostul tenismen român a explicat motivele pentru care jucătorii de tenis din țara noastră nu au primit wild-card pentru tabloul principal al competiției ATP 250 de la București, spunând că aceștia au dispus de o invitație, totuși, pentru faza calificărilor.
Fostul tenismen Ilie Năstase a declarat, vineri, că jucătorilor români li s-au acordat wild card-uri în calificări și nu pe tabloul principal al turneului Țiriac Open, găzduit zilele acestea de baza sportivă Năstase/Marica din Capitală. Acesta a motivat decizia ca bazându-se pe obligația celor de la ATP pe care o aduc organizatorilor competiției, și anume participarea sportivilor cu nume importante în cadrul turneului.
„S-au dat ceva wild card-uri în calificări. Dar la turneu e nevoie de nume, ATP ne obligă să aducem jucători importanți. Nu că sunt jucătorii români prea slabi... dar sunt ceilalți mai buni, să spunem așa.”, a explicat Ilie Năstase.
Prezent vineri la evenimentul organizat cu ocazia includerii mașinii Mercedes AMG One la salonul Țiriac Collection din Otopeni, Ilie Năstase a menționat că are curaj să conducă acest model, chiar dacă el costă 2,8 milioane de euro.
„Țiriac colecționează de când jucam noi tenis, cred că prima mașină a luat-o în 1969. Eu am avut pasiune pentru scutere, pentru biciclete... Aici este cea mai importantă colecție de mașini pe care am văzut-o vreodată. Și eu o să mă zbat și o să reușesc ca galeria Țiriac Collection să fie introdusă în turul Bucureștiului, așa ne facem și noi puțină publicitate.
Am curaj să conduc mașina asta... ce, e avion?! O să-l întreb pe Țiriac cum se conduce. Mă lasă să o conduc... mă lasă, că i-am dat scuterul meu. E un schimb, îi dau scuterul, îmi dă mașina”, a spus în glumă Năstase, citat de Agerpres.