Una dintre cele patru medalii câștigate de către sportivii polonezi la Jocurile Olimpice de la Paris îi aparține tenismenei Iga Swaitek.
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, lider WTA și principala favorită, a cucerit vineri bronzul olimpic în întrecerea feminină la JO 2024 după ce a învins-o, în meciul pentru locul trei, pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova (67 WTA), în două seturi, 6-2, 6-1.
Swiatek s-a impus după o partidă de doar o oră, în care a avut trei ași și a făcut o singură dublă greșeală, slovaca neavând vreun as și comiţând patru duble greșeli.
Finala feminină a turneului olimpic le va opune pe chinezoaica Qinwen Zheng (7 WTA, favorită nr. 6) și croata Donna Vekic (21 WTA, favorită nr. 13).
Chinezoaica a eliminat-o în semifinale pe Swiatek, cu 6-2, 7-5. Zheng, în vârstă de 21 de ani, a reușit să o învingă pe cvadrupla câștigătoare de la Roland Garros, într-un meci care a durat o oră și 51 de minute. Poloneza era neînvinsă pe zgura de la Paris timp de 1149 de zile, reușind să câștige 25 de meciuri consecutive, împreună cu un record de 47-4 seturi adjudecate și 10 seturi cu scorul de 6-0 în această perioadă,
Chinezoaica este prima jucătoare de tenis din China (masculin și feminin) care ajunge într-o finală la Jocurile Olimpice, ultimul act fiind programat sâmbătă, 3 august, începând cu ora 13:00.
Până în acest moment, Polonia a câștigat o medalie de argint și una de bronz, la ediția actuală a Jocurilor Olimpice.
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (3 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat vineri în finala turneului olimpic de la Paris după ce l-a învins în semifinale, în două seturi simetrice, 6-1, 6-1, pe canadianul Felix Auger-Aliassime (19 ATP, favorit nr. 13).
Alcaraz s-a impus după o partidă de doar o oră și 15 minute în care a reușit doi ași și a făcut două duble greșeli, canadianul având un as și comiţând patru duble greșeli.
În meciul pentru aurul olimpic, Alcaraz va evolua împotriva învingătorului din partida care-i opune pe liderul ATP și principalul favorit, sârbul Novak Djokovic, și italianul Lorenzo Musetti (16 ATP, favorit nr. 11).
1. China, 13 (aur), 7 (argint), 7 (bronz) , total 27
2. Statele Unite ale Americii, 9 (aur), 17 (argint), 15 (bronz) , total 41
3. Marea Britanie, 9 (aur), 8 (argint), 8 (bronz), total 25
4. Franța, 8 (aur), 11 (argint), 10 (bronz), total 29
5. Australia, 8 (aur), 6 (argint), 5 (bronz), total 19
6. Japonia, 8 (aur), 3 (argint), 6 (bronz), total 17
7. Coreea de Sud, 6 (aur), 4 (argint), 3 (bronz), total 13
8. Italia, 5 (aur), 8 (argint), 4 (bronz), total 17
9. Olanda, 4 (aur), 2 (argint), 2 (bronz) , total 8
10. Canada, 3 (aur), 2 (argint), 4 (bronz), total 9
România se află, alături de Noua Zeelandă, pe locul 11, cu șase medalii, dintre care două de aur, trei de argint și una de bronz.