Echipa nationala Ianis Hagi, principala dezamăgire de la Deportivo Alaves. Mijlocaşul s-ar putea întoarce la Rangers

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Ianis Hagi nu a reuşit să îi convingă pe cei de la Alaves cu evoluţiile sale. Presa spaniolă îl vede pe mijlocaşul român drept o imensă dezamăgire. 



"La categoria dezamăgiri, cea mai mare este Ianis Hagi. Fotbalistul român a sosit în Vitoria-Gasteiz cu eticheta unui jucător important, dar a arătat mult prea puţin până acum. Nimeni nu se îndoieşte de talentul său cu mingea la picior, dar să străluceşti doar din acest motiv e foarte greu, mai ales într-un club ca al nostru. Trebuie să participe mai mult la joc şi să arate personalitate, lucru care nu s-a întâmplat până acum.

Alătură de Hagi, şi Luis Rioja poate fi menţionat. Deşi jucătorul din Sevilla a muncit mult pe teren, e departe de cea mai bună versiune a sa, de care Alaves are nevoie pentru a fi mai periculoasă în atac", au scris cei de la noticiasdealava.eus.

Presa britanică a anunţat zilele trecute chiar că Phillipe Clement, antrenorul lui Glasgow Rangers, l-ar putea readuce pe Hagi pe Ibrox. 

Ianis Hagi vrea să fie antrenat de Mircea Lucescu 

”Eu mereu mi-am dorit să fiu antrenat de el (n.r. de Mircea Lucescu). Am avut privilegiul să stau la masă și să ascult vorbele lui și anumite chestii pe care mi le-a spus. Este un vis pe care îl am de mic copil.

Tata mi-a povestit și mi-a vorbit la superlativ despre dânsul. Mi-am dorit, dar nu am avut șansa sau oportunitatea. Nici nu știu dacă dânsul mai dorește să se întoarcă la echipa națională vreodată.”, a spus Ianis Hagi, potrivit Sport.ro.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel