UEFA Euro 2024 Ianis Hagi pleacă de la Rangers. "În câteva zile, la Ibrox, se va spune doar rămas bun"

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Ianis Hagi este dat ca transferat de la Glasgow Rangers în această vară, după împrumutul la Deportivo Alaves. 



Jurnalistul scoţian Christopher Jack este cel care a făcut anunţul, după primul meci al României la EURO2024. Ianis Hagi a fost rezervă, dar a fost introdus în partea secundă, când tabela arăta deja 3-0 pentru tricolori. 

"Atacantul uitat care trebuie să strălucească la EURO 2024

Ianis Hagi a fost figura cea mai cunoscută din lotul României care a ajuns, luni, pe Allianz Arena. Totuși, nu a fost cel mai influent jucător într-o după-amiază importantă. Numărul 10 de pe tricou le-a stârnit amintiri frumoase fanilor dintr-o anumită generație. Sute, poate mii, au purtat replici în tribune. Cel care a contat a fost rezervă. 

În timp ce România a sărbătorit victoria cu 3-0, Ianis Hagi a fost cel care s-a aflat în frunte și a condus bucuria jucătorilor alături de fani. O imagine cât o mie de cuvinte. Cu toate acestea, evenimentele din ultimele două ore au fost edificatoare despre momentul în care se află cariera fiului Regelui în această perioadă. 

Ianis Hagi a petrecut primele 62 de minute ale meciului urmărindu-l de pe banca de rezerve, în spatele lui Edward Iordănescu. În momentul în care a intrat pe teren, jocul era câștigat. Hagi poartă greutatea unui nume cu care este aproape imposibil de trăit. 

Faptul că este aici reprezintă, totuși, ceva. Accidentarea de la genunchi, de acum doi ani și jumătate, s-a dovedit a fi începutul sfârșitului carierei sale la Rangers. 

Hagi va pleca de la Rangers, singura dilemă este când. Motivația mesajului transmis de club înainte de meci a fost legată de interese financiare decât fotbalistice. Cu cât mai multe jocuri pentru România, cu atât mai bine pentru Rangers pentru a convinge o echipă să-l cumpere.

Numele lui Hagi va fi pe buzele tuturor în următoarele zile. În câteva zile, la Ibrox, se va spune doar rămas-bun", a scris jurnalistul Christopher Jack, în cadrul unui editorial. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel