Raul Rusescu, fostul fotbalist al celor de la Steaua Bucureşti, Unirea Urziceni şi Sevilla, a fost la un pas de moarte în copilărie, înainte ca soarta să îi zâmbească şi să îl transforme în golgheterul României.
"Era o dimineaţă răcoroasă de Sf. Dumitru. Eu stăteam la marginea oraşului şi trebuia să iau autobuzul ca să mă duc la antrenament. Cum am ajuns în staţie, erau foarte mulţi copii de grădiniţă, de clasa I. I-am lăsat pe toţi să intre în autobuz, şi eu am urcat ultimul. Domnul şofer a plecat cu uşile deschise. Eu, neavând de ce să mă prind, am picat pe spate. În momentul ăla, el a închis uşile, şi mi-a prins piciorul, de gleznă.
Aveam o geantă destul de mare, de antrenament. Se poartă pe umeri, în general, dar eu o luam de toarte şi o puneam pe spate. Nu aveam multe în ea, dar a fost norocul meu. Şi a plecat autobuzul, m-a târât vreo 20-30 de metri.
Soarta a fost să fie că unchiul meu stătea mai departe de noi şi el a pierdut autobuzul şi era în ăsta. Mă văzuse, a văzut că am căzut pe spate, şi mi-a împins piciorul afară. După care a urmat o întreagă nebunie, am mers la spital.
Am o cicatrice destul de urâtă în spatele genunchiului. Aveam 12 ani, cred. Am stat ceva timp pe bară, cam jumătate de an. Am avut noroc că nu mi-a afectat ligamente sau ceva, a fost doar o rană. Aveam un gol în spatele genunchiului, se vedea înăuntru", a declarat Raul Rusesc la Un Podcast la Alt Nivel.
"Dacă dăm timpul înainte, tot de Sf. Dumitru mi-a dat şi Gabi Mureşan cu cotul în faţă", a mai spus Rusescu.
Regretatul comentator sportiv Bogdan Socol l-a numit pe Rusescu "Raul de Ghencea" după golul marcat din penalty contra lui Chelsea în optimile Europa League, în meciul câştigat de Steaua Bucureşti cu 1-0, în martie 2012.
Rusescu a fost adus la Steaua București în 2011. El a debutat pe data de 31 iulie împotriva lui CS Mioveni și a marcat primul său gol pentru Steaua. În următorul meci, Rusescu a marcat al doilea său gol pentru club împotriva Universității Cluj, dovedind încă de la început că el a fost un transfer bun. Impresionând puternic în campionat, a fost folosit în Europa League, reușind să marcheze primul său gol în cupele europene împotriva formației FC Schalke 04. Pe 5 decembrie, Raul Rusescu a marcat două goluri de senzație împotriva marii rivale a Stelei, Dinamo, asigurând clubului său o victorie într-un meci numit de suporterii celor două cluburi Eternul Derbi și se încheie șapte ani fără victorie a roș-albaștrilor în Ștefan cel Mare. La data de 7 martie 2013, Rusescu a marcat golul victoriei din penalty împotriva gigantului englez Chelsea Londra, pe teren propriu, în optsprezecimile Europa League. Sezonul 2012-2013, a obținut cu Steaua cel de-al doilea titlu de campion din palmares, marcând 21 de goluri în campionat și 4 goluri în UEFA Europa League 2012-13.