Tenis Halep a câştigat apelul la TAS. ITIA trebuie să îi plătească peste 20.000 euro. Avocatul Bogdan Stoica a explicat de ce TAS a decis în favoarea Simonei

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Simona Halep trebuie să primească de la ITIA peste 20.000 de euro, ca urmare a deciziei TAS de reducere a suspendării. 



Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să reducă suspendarea Simonei Halep pentru dopaj de la 4 ani la doar 9 luni, dar şi că ITIA, organismul independent care a judecat-o iniţial, trebuie să îi plătească sportivei 20.000 de franci elveţieni, aproximativ 21.000 euro. Bogdan Stoica, unul dintre avocaţii Simonei Halep, a făcut acest anunţ. 

"Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de 'contribuție la efortul de apărare al Simonei'", a precizat reprezentantul legal al Simonei. 

De ce a decis TAS în favoarea Simonei 

”Ideile sunt foarte simple. Acuzațiile din pașaport biologic au ridicat suspiciuni. Nivelul de înțelegere tehnică al acestui instrument este greu de pătruns. Scenariile de doping potențial pe care le-au creat cei de la ITIA sunt nerealiste. TAS a respins acuzația. În ceea ce privește ”dosarul Roxadustat”, TAS a constatat că Simona a fost victima unui caz de contaminare.

Simona nu a luat niciodată voit vreo substanța interzisă. TAS a stabilit că există un nivel minim de neglijență. După primele două probe, ne-am dus la ITIA și am propus să discutăm despre sancțiune. Ei nu au dorit acest lucru și au aplicat sancțiunea de patru ani. Tribunalul de la TAS a hotărât că e vorba de un caz simplu de contaminare!”, a mai declarat avocatul. 

Cum a reacţionat Simona Halep 

”A fost extrem, extrem de fericită, fericire maximă. A fost un chiot de bucurie. E genul emoțional. E foarte greu de crezut că un sportiv ca ea, care a ajuns să se lupte cu întreg sistemul antidoping... O cunosc pe Simona de foarte mulți ani, de la 12 - 13 ani.

O sportivă exemplară, cu o carieră nepătată, cu o grijă exemplară pentru sportul curat, a ajuns complet aiurea într-o situație incredibilă. Nu pot să spun că am știut de la început că vom câștiga, dar am crezut de la început că o putem ajuta. Am fost o echipă, doi avocați și mai apoi un al treilea. Da, eu am fost singurul din România.

E un om extraordinar și știam că Simona nu poate face așa ceva”, a spus Bogdan Stoica la Digisport Special. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Tenis





pixel