Impresarul a dat detalii despre câteva evenimente care au avut loc în perioada în care se afla în spatele gratiilor.
Ioan Becali a vorbit atât despre fotbalistul Vlad Chiricheș, cât și despre fostul jucător Cristi Chivu, cei pe care l-a impresariat în trecut. Agentul Pietro Chiodi a profitat, în anul 2014, de momentul în care frații Becali au fost condamnați la închisoare, reușind să obțină semnătura mai multor jucători importanți.
„Dragoș a fost singurul nostru om de încredere, care a ținut firma, care a ținut mulți dintre jucători și mulți care...Noi îl luaserăm lângă noi pe Chiodi, deja cunoștea jucătorii și s-a apropiat de ei. Noi, fiind acolo (n.r. la închisoare), unii au cedat, alții n-au cedat. Cei din Turcia, Tănase, Rusescu și alți 7-8 au rămas cu Dragoș.
Chiricheș, trădător adevărat. Chivu, alt trădător adevărat. Chivu e reprezentat de Chiodi în continuare. De ultimul om din Italia, ca om și ca manager, dar nu vreau să vorbesc despre el.
La nunta lui Ianis, a venit Chivu la masă, s-a pupat cu nași-su, cu Victor, că Victor e nașul lui Chivu și i-a botezat și fetele. I-am dat mâna, fără să mă uit, la revedere. Ce pot să fac, să-l pup sau ce să fac?!
Păi dacă n-a dat un telefon după ce ne-am eliberat noi. 'Am dat telefon ca să-mi spăl păcatele'. Da', ce păcate, mă? Te-am făcut să câștigi 40 de milioane, trebuia să ne dai și nouă 4 milioane. Ne-ai dat 250.000, într-o situație, când am avut noi nevoie. Dar nu ne-ai dat 4 sau 5 milioane, cât trebuia să ne dai.
Ăștia sunt oamenii. Chiricheș la fel. El putea să zică 'Eu rămân cu Dragoș'. Dragoș avea firma în continuare, a fost singurul nostru om de încredere.”, a declarat Giovanni Becali, la Digi Sport Matinal.
Impresarul a mai dezvăluit că Marius Marin este dorit în campionatul Danemarcei, danezii fiind pregătiți să îi plătească acestuia un salariu important.
„Acum patru ani, Marius Marin, care era invitat la echipa de tineret, dar nu mult, nu-l cunoșteam și îmi dă un telefon că vrea să colaborăm. El avea atunci un salariu de 110.000 de euro (n.r. pe an), era al lui Sassuolo și era împrumutat la Pisa. În momentul în care am semnat cu el s-a dublat contractul, în al doilea an s-a triplat. În anul în care i-am adus pe Rus și Moruțan la Pisa, Marius Marin a ajuns la jumătate de milion de euro în Serie B.
În vara am avut propuneri de la arabi cu salarii mari pentru el, dar clubul nu poate să-l dea pentru o sumă mică. O sumă de 4-5 milioane, iar o echipă din Golf care abia a promovat nu poate să dea atât.
Încă sunt în discuții cu o echipă importantă din Danemarca. Una din alea trei echipe mari îl vrea pe Marius Marin. Nu e problemă salariul, problema e că aparține jumătate-jumătate de Pisa și Sassuolo. Decât să-l vândă, Pisa vrea să-l țină și să promoveze, am văzut că fac eforturi”, a mai spus Giovanni Becali, potrivit aceleiași surse menționate.