Patronul celor de la FCSB speră să îl transfere în vară pe mijlocașul ofensiv Florin Tănase, actual fotbalist al formației Al Akhdoud din Arabia Saudită.
După ce FCSB a reușit să câștige titlul de campioană a României la fotbal după 9 ani de așteptare, Gigi Becali a anunțat că pregătește noi întăriri la echipă. Patronul roș-albaștrilor dorește să consolideze formația, vizând prestații bune în competițiile europene.
Patronul FCSB a declarat în repetate rânduri că îl vrea înapoi pe Florin Tănase, ultimele informații oferite de către acesta rezumând că o colaborare va reîncepe curând.
„Vor fi șase-șapte transferuri. Cu Tănase sunt șanse mari, de aproape 90%. 10% rămân dacă își găsește ceva care să-i convină. Dacă nu, el vine. Alibec și Munteanu? Nu am vorbit încă. Stai să înceapă perioada de transferuri”, a declarat Gigi Becali, potrivit gsp.ro
De asemenea, și actualul fotbalist al celor de la Al Okhdood a recunoscut că are discuții cu patronul FCSB.
„Țin legătura cu nea Gigi mereu, să vedem în vară ce oferte voi avea. Eu am o convenție cu dânsul. Rămâne să vedem din vară. Nu aș spune nu, e vorba de echipa mea de suflet”, a declarat Tănase recent.
În sezonul actual, Tănase a reușit să marcheze două goluri și trei assist-uri, în cele 24 meciuri din campionatul Arabiei Saudite.
„Nu am cifre foarte bune, noi aici am jucat un alt sistem, 5-4-1. Jucăm în cei doi de la mijloc. Când am jucat 4-2-3-1 am și reușit să marchez și să dau pase de gol. Sper să ne îndeplinim obiectivul, ar fi o performanță.
Sunt ok, e plăcut să joci cu toți fotbaliștii mari care au venit aici, e frumos să joci, sunt meciuri tari. Nu am jucat cu Al Hilal, am fost accidentat. Am jucat cu Al Nassr, o echipă bună, jucători extraordinari”, a mai declarat Florin Tănase.
Următorul meci al celor de la FCSB se va desfășura pe o Arenă Națională arhiplină, unde roș-albaștrii îi vor întâlni pe jucătorii de la CFR Cluj. După partida care se va disputa pe 11 mai, de la ora 20:00, campionii vor primi medaliile și titlul aferent succesului din acest sezon, motiv pentru care suporterii iau asalt stadionul, dorind să fie prezenți la decernarea trofeului.