Gigi Becali, patronul FCSB, a reacţionat după aflarea veştii că Helmuth Duckadam a murit.
"Eu în ultimul timp nu am mai avut așa relații cu el, dar când era vorba despre FCSB, el spunea mereu că FCSB este Steaua.
Spunea drept ceea ce vede, fără să fie influențat de cineva. Îmi pare rău de el, asta este situația, toți acolo ajungem, mai devreme sau mai târziu. A recunoscut da, l-am ajutat pentru că la un moment dat avea niște probleme financiare, de aia l-am ajutat, ca să poată să își rezolve problemele, ca să vină în București.
Nu mai contează, ce contează e că omul a murit și că nu mai este. Când moare câte un om, ne dăm seama că toate gloriile și toate slavele pe care le-a avut, să fii așa portar să câștigi Cupa Campionilor. Noi trebuie să luăm acest exemplu, ce înseamnă acel om în slava lumească și toate bogățiile lumii care le-a avut pe pământ”, a declarat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
„Eroul de la Sevilla” s-a stins luni dimineață, în jurul orei 11:30, la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București. Duckadam era internat din cauza unor dureri de spate.
Fostul portar al echipei Steaua București, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate în ultimii ani. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis în septembrie 2024. Născut în Arad, Helmut Duckadam a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri în cadrul competiției desfășurate în 1986, pentru a aduce trofeul echipei sale. La scurt timp după câștigarea trofeului, Duckadam a suferit o accidentare care i-a pus capăt carierei, la doar 27 de ani.
Vestea decesului legendei fotbalului românesc a fost făcută public de Marcel Pușcaș, pe rețelele sociale. „Drum lin, Helmut”, a scris acesta.