FCSB a remizat cu „U” Cluj, în primul meci din noul sezon al Superligii, scor 1-1.
Meciul de sâmbătă seară dintre campioana României la fotbal, FCSB, și formația „U” Cluj s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Golurile partidei au fost înscrise de jucătorul „roș-albastru” Alexandru Musi (51), care a primit o pasă de la Adrian Șut, respectiv de Dan Nistor (57, penalty), după ce Malcom Edjouma a faultat în careul de 16 metri.
„S-a întâmplat că eu sunt de vină la toate. Eu sunt de vină. Păi când găsesc câte unu că joacă, stai să vezi, Maradona Ștefănescu, ce să mai alerge, dacă eu l-am făcut vedetă? El n-are nicio vină, eu sunt vinovatul. A fost un meci, dar e semnalul de alarmă.
De neînlocuit sigur că este, așa va fi, dar să audă acum ce spun eu, că nu a venit el vedetă. Aude asta și își dă seama ce trebuie să joace. Vedetă a fost. N-a jucat fotbal, s-a ascuns de fotbal. La fotbal, trebuie să te miști, să primești mingea. El nu s-a arătat să primească mingea. Pentru ce? E căldura. Am vrut să-l schimb la pauză, dar am zis hai, să nu… Am greșit.”, a declarat Becali, potrivit digisport.ro.
„Cum să faci așa ceva, indolența asta (n.r. despre faultul lui Edjouma)?! Cum să faci așa ceva la 1-0?! A mai avut vreo două mingi, în loc să dea pasă, dă la poartă de la 30 de metri. Olaru a avut de unde trage, 16 metri, 20 de metri, nu de la 30 de metri.
M-am luat și eu după ei (n.r. cu Edjouma), dar mă mai iau?! Eu cred că nu! Dumneata crezi că da, eu cred că nu. O să-i ascult, dacă zici dumneata. Eu acum am văzut. Am văzut ce trebuie să văd.”, a mai spus Gigi Becali, după meciul terminat la egalitate.
CITEȘTE ȘI Dan Nistor, înțepături la adresa lui Dan Șucu, după remiza dintre „U” Cluj și FCSB