Superliga Romaniei Gigi Becali dezvăluie strategia din teren a celor de la FCSB: „M-am gândit să intre ca fundaș”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

FCSB a debutat în noul sezon al Superligii cu o remiză, 1-1 cu „U” Cluj, aspect care nu l-a bucurat deloc pe finanțatorul „roș-albaștrilor”.



Echipa campioană a debutat sâmbătă seară în noul sezon al Superligii în fața formației „U” Cluj, meci încheiat la egalitate, scor 1-1. Jucătorul „roș-albastru” Alexandru Musi (51) a deschis scorul în partidă, primind o pasă de la Adrian Șut, iar Dan Nistor a înscris din lovitură de la 11 metri (57), după ce Malcom Edjouma a faultat în careul de 16 metri.

„Trebuie să mai aduc un atacant, că nu avem”

Patronul celor de la FCSB nu s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor „roș-albaștri”, dezvăluind ce schimbări voia să realizeze în timpul meciului.

„Am vrut să-l bag pe Băluță și nu știam ce să fac. M-am gândit să intre ca fundaș, dar cică nu se poate să intre Băluță în locul lui Crețu.

Păi de ce nu se poate? Da, așa am vrut să fac, să intre Băluță fundaș dreapta. Ce problemă aveam noi cu ei? Dacă nu făcea Edjouma penalty, nu mai era nicio problemă”, a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”.

CITEȘTE ȘI Gigi Becali, nemulțumit de prestația jucătorilor roș-albaștri în meciul cu „U” Cluj: „Cum să faci așa ceva?!”

„Trebuie să mai aduc un atacant, că nu avem. Popa cât de cât îmi place, face, dar trebuia să marcheze la faza aia. Ce să faci și cu Miculescu? Dacă ataca bine mingea, dădea gol.

Popa nu mi-a displăcut, dar l-am scos pentru că am vrut să îl testez și pe Miculescu, să văd cu cine jucăm și noi în cupele europene. Să știți că mi-a plăcut de Popa! Suntem aproape să aducem un atacant, că altfel nu vorbeam. Nu vă spun dacă e român sau străin”, a mai declarat Gigi Becali la Digisport.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel