Superliga Romaniei Gică Hagi a spus când va pleca de la Farul Constanţa, după ce a refuzat să preia naţionala. "Mă dau la o parte"

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Gheorghe Hagi a fost prioritatea numărul 1 a FRF pentru postul de selecţioner, după ce Edi Iordănescu nu şi-a mai prelungit contractul. Doar că "Regele" a refuzat postul, motivând că nu poate renunţa încă la Farul Constanţa, echipă pe care o antrenează, dar o şi patronează. 



După victoria cu Poli Iaşi, prima din acest sezon de Liga 1 pentru Farul, Gheorghe Hagi a anunţat când va fi dispus să facă un pas în spate. 

"Pentru a fi competitiv la nivel european trebuie să investești în infrastructură și în concept tehnic, în selecție. Succesul îl fac jucătorii, nu eu. Jucătorii sunt numărul 1, eu doar am analizat și le-am spus două-trei lucruri.

Trebuie să știi să investești dacă vrei să ai performanțe, așa cum a fost la Europene. M-au făcut să mă simt în Germania mândru, iar suporterii au unit România. România e iar împreună prin tot ce au făcut ei. Au intrat și ei în istorie, au ajuns la performanțele lor, ne-au făcut din nou mândri și au tot respectul meu. Publicul a unit România!

D-asta am rămas, pentru că proiectul de aici nu era terminat. Vreau să-l ducem la bun sfârșit, să fie un proiect matur. Când e matur, stați liniștiți, mă dau la o parte. V-am spus în față ce nevoi are Farul. Noi suntem o societate pe acțiuni, e singura societate din România care n-are niciun leu datorie. Are patrimoniu mare, un patrimoniu pe care nu-l are niciun club din România. Vine și stadionul, iar atunci veți vedea ce am construit noi, unde ne ducem. Trebuie să ai buget, nu putem să stăm așa.

Eu îmi doresc ca Farul să devină unul dintre cele mai puternice cluburi din țară, să meargă în Europa. Ăsta e target-ul. Eu m-am născut european și îmi doresc ca Farul să meargă în Europa. Ăsta e obiectivul pe care îl am, trebuie să îl fac și de aceea nu am plecat. Încă am simțit că trebuie să fiu aici și să fac lucrul acesta. Proiectul nu e matur, nu era terminat. Acest lucru i l-am spus și președintelui. Îi mulțumesc pentru oferta făcută, dar i-am zis că simt trebuie să mai stau și să fac treabă aici", a declarat Gică Hagi.

CITEŞTE ŞI Oficial/ Gheorghe Hagi a refuzat postul de selecţioner. FRF, prima reacţie

Farul nu primeşte bani de la bugetul local 

"Au venit firme mari, dar avem noi. Alte echipe uitați că sunt ale Consiliilor Județe sau Primăriilor? Primesc și e fair, e corect... asta trebuie România să regleze. Toți la fel! Nu pentru unul da și pentru altul ba. Nu contează forma juridică!

Vă mai spun un lucru, nu știu din sursă sigură și nu pun mâna în foc. CSM Constanța are cel mai mare buget din România. Așa am auzit! Farul nu primește nici măcar un leu. Și noi facem pentru Constanța, ne-am mai dus și în Europa, dar nimic. Sorry! Sorry, dar doare. Chiar așa nu s-a găsit nimic, niciun mod? Trebuie o lege pentru toți. Și noi facem sport, avem copii, avem cea mai bună academie din Europa.

Aici costă angajații și tot. Îți trebuie buget. Noi trebuie să ne luptăm cu toți. Iașiul și Dinamo plătesc contracte mai mari decât noi 100%. Wow, wow! Și noi am fost în play-off, a fost bine", a mai spus Hagi.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel