Gianni Infantino, preşedintele FIFA, spune că fotbalul va fi schimbat în bine de noua Cupă Mondială a Cluburilor, care va lua startul în 2025.
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat marţi că noua Cupă Mondială a Cluburilor din 2025, care va avea loc în Statele Unite, va fi "începutul a ceva istoric", care va schimba fotbalul în bine şi a subliniat că veniturile generate de acest turneu vor fi reinvestite în fotbalul de club din întreaga lume", informează EFE.
"Vorbim despre ceva nemaivăzut până acum. Cupa Mondială a Cluburilor FIFA de anul viitor va aduce magia unei Cupe Mondiale a selecţionatelor naţionale la nivel de club", a spus Infantino într-un mesaj înregistrat pe care l-a transmis participanţilor la evenimentul Ole Sports Summit, care are loc săptămâna aceasta la Buenos Aires.
"Acest turneu va fi începutul a ceva istoric, ceva care ne va schimba sportul în bine şi pentru toate generaţiile viitoare care vor ajunge să-l iubească aşa cum o facem noi, a adăugat conducătorul fotbalului mondial, referindu-se la o competiţie despre care a afirmat că va fi "inovatoare, incluzivă şi bazată pe merit".
Infantino a explicat, de asemenea, că FIFA "nu va păstra nici măcar un ban" din încasările de la Cupa Mondială a Cluburilor din 2025, care vor fi reinvestite "în fotbalul de club din întreaga lume", lucru care în opinia sa "va aduce pentru prima dată solidaritate globală fotbalului de club".
Pe de altă parte, conducătorul FIFA le-a urat noroc cluburilor calificate din America de Sud şi s-a declarat încântat de posibilitatea de a avea o confruntare directă între echipele argentiniene Boca Juniors şi River Plate în fazele finale ale campionatului.
Prima ediţie a Cupei Mondiale a Cluburilor cu 32 de participante va debuta în data de 15 iunie 2025, pe Hard Rock Stadium din Miami (Florida), şi se va încheia pe 13 iulie, pe MetLife Stadium din New York/New Jersey, arenă care va găzdui şi finala Cupei Mondiale din 2026, organizată în comun de SUA, Canada şi Mexic, scrie Agerpres.