Dinamo și FCSB se întâlnesc în a XIII-a etapă a Superligii, derby care se va disputa pe Arena Națională, duminică seară, începând cu ora 21:00.
Derby-ul dintre Dinamo și FCSB se preconizează a fi unul incitant, cu o Arenă Națională plină, suporterii ambelor echipe luând cu asalt stadionul. În mod evident, echipa gazdă se bucură de superioritate în privința numărului de fani, aproximativ 40.000 de dinamoviști achiziționând deja bilete.
Nici suporterii FCSB-ului, aflați în minoritate, nu se lasă așteptați și iau cu asalt Peluza Sud. Din ultimele informații, peste 8.000 de fani ai campioanei en-titre au cumpărat biletele pentru a-și susține favoriții în bine-cunoscutul derby al fotbalului din România.
Giani Kiriță crede că Dinamo va câștiga detașat meciul contra FCSB, mai ales că elevii lui Zeljko Kopic au început bine începutul de sezon.
„E cel mai așteptat derby din România. Ăsta este unicul derby. Eu vorbesc de Dinamo - Steaua (n.r. FCSB), pentru că am jucat împotriva Stelei, deci pentru mine e Dinamo - Steaua.
Dinamo a început foarte bine anul acesta. Arată bine și jucătorii se bat pentru orice minge. Unitatea de grup se vede. Stadionul va fi plin. Vor bate cu 3-1, ca să stăm cu toții liniștiți. Dinamo va câștiga.
Din păcate, rezultatele derby-urilor au fost dureroase în ultimii ani. A câștigat mai multe FCSB. Acum va fi mult mai echilibrat, pentru că Dinamo se bate pentru fiecare minge.
Mai trebuie aduși jucători. Și cei din conducere se gândesc la asta. Probabil că o vor face. Până în iarnă cu siguranță că vor mai aduce jucători. Echipa trebuie întărită”, a declarat Giani Kiriță, potrivit Digi Sport.
Jucătorul dinamovist, Cătălin Cîrjan, a declarat că abia așteaptă să joace contra FCSB, mai ales că a fost spectatorul multor întâlniri ale celor două echipe în copilărie.
„De marți voi reîncepe antrenamentele și mă voi pregăti pentru derby. Acum suntem toți și suntem pregătiți să arătăm ce putem în derby. Știu că am fost la foarte multe derby-uri, mergeam și în Ștefan cel Mare.
Am amintiri foarte frumoase, este extraordinar să joci un derby, abia aștept. Nu ne gândim niciodată la adversar, noi mergem la fiecare meci cu gândul la victorie. Ne gândim la noi, jucăm un fotbal frumos și am încredere că putem obține un rezultat bun.
Este foarte important și pentru suporterii noștri. Noi putem să promitem că intrăm pe teren și dăm totul și sperăm să luăm cele 3 puncte. Nici cu Craiova nu mai câștigasem de mult timp și am câștigat.
Vom merge cu gândul la victorie. De mici ne dorim să jucăm cu stadionul plin și sunt sigur că suporterii vor fi alături de noi”, a spus Cătălin Cîrjan, înainte de meciul contra FCSB.