Germania a fost învinsă şi de Austria în meci amical.
Echipa de fotbal a Germaniei a fost învinsă de Austria cu scorul de 2-0 (1-0), marţi seara, la Viena, într-un meci amical disputat cu şapte luni înaintea EURO 2024, turneu final care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, transmite AFP.
Austria, calificată la EURO 2024, s-a impus prin golurile a doi jucători care evoluează în Bundesliga germană, Marcel Sabitzer (29), de la Borussia Dortmund, şi Christoph Baumgartner (73), RB Leipzig.
Selecţionata antrenată de Julian Nagelsmann a evoluat în inferioritate numerică aproape o repriză, după ce Leroy Sane a fost eliminat în min. 49, după o altercaţie cu Philipp Mwene. A fost primul cartonaş roşu din cariera lui Sane (27 ani), care a jucat peste 400 de meciuri până acum.
Nationalmannschaft a suferit marţi seara a şasea înfrângere în 11 meciuri jucate în acest an şi a doua consecutivă, după 2-3 cu Turcia la Berlin. AFP scrie că acesta ar fi cel mai slab an al naţionalei Germaniei după 1964.
Tragerea la sorţi a grupelor EURO 2024 va avea loc pe 2 decembrie, la Hamburg, scrie Agerpres.