Echipa nationala Generaţia de Aur, în genunchi după meciul cu Suedia de la CM 1994. "De patru ori a fost Dumnezeu cu noi şi tot nu am reuşit"

Pe 10 iulie 1994, naţionala României a fost la un pas de o performanţă uriaşă, semifinalele Campionatului Mondial. Doar că în sferturile de finală, tricolorilor le-a ieşit în cale Suedia, iar Kenneth Anderson a rămas în istorie drept cel mai mare coşmar al României. 

Florin Prunea, portarul titular de la acel meci, şi-a adus aminte de modul în care a încasat golul de la Kenneth Anderson, şi spune că "Dumnezeu a fost cu noi de patru ori, şi tot nu am câştigat". 

"Nu l-am văzut. Eu am ieşit pe centrare, dar pe el nu l-am văzut. Eu mă uitam la minge. Una dintre calităţile mele de bază era detenta. La faza asta nu prea am sărit, pentru că mingea îmi venea în braţe, nu era nevoie. Nu l-am văzut, mi-a venit dintr-o parte. De altfel, Kenneth Anderson s-a transferat după Mondial la Bologna. Lui Peruzzi, lui Pagliuca, le-a făcut la fel. Eu nu l-am văzut pe el. E drept că nu mi s-a strigat, dar nici eu nu am strigat că ies la minge. Era Gică Popescu lângă mine. Şi mai era şi Didi Prodan. Dar era o minge atât de simplă... Nu am strigat, că mingea era la mine în braţe. La un minut distanţă, am avut o intervenţie care a fost cea mai bună de la mondialul ăla, cred. De asta nici nu m-a schimbat nea Puiu la penalty-uri, o fi zis că mi-am revenit. Am luat golul ăla... Ce vorbeşti, bă frate?

Nu mai e coşmar, a trecut, dar mi-a fost greu când am revenit în România. Am aterizat prima dată la Timişoara. Eu eram praf. Am mai stat 2 zile în SUA după meci, nu am ieşit din cameră. Dar nu numai eu. Noi, după meciul ăsta, am căzut seceraţi ca popicele. Deci noi nu am avut nicio problemă medicală, am alergat de ne-a găsit dracii, dar când s-a terminat meciul ăla, nu mai eram buni de nimic. Am căzut fizic şi psihic. Atât de mare a fost şocul. Am avut de patru ori jocul în mână. Dumnezeu a fost de patru ori cu noi. Răducioiu a egalat în minutul 89, conducem cu 2-1, eliminarea lor, au ratat primii de la 11 metri. Şi tot nu am reuşit. De aia a fost şocul mare pentru noi", a declarat Florin Prunea în cadrul unui podcast. 

Cum au fost primiţi tricolorii în România 

"Am aterizat la Timişoara prima dată. Nu mi-a fost frică, mi-a fost ruşine. Erau vreo 100.000 de oameni pe aeroport. Am zis că eu nu ies din avion. A venit nea Puiu la mine, cică "Hai jos!". Cum să mă dau eu jos din avion? Eram în trening, m-a tras după el. Când am ieşit pe scara avionului, am văzut puhoiul ăla de oameni şi când au început să strige toţi "Prunea, Prunea", am zis "aoleu, am scăpat". 

După aceea, primul meci din campionat a fost la Galaţi. De când am ieşit la încălzire, m-a luat unul în primire. Toată prima repriză m-a ţinut. De mamă, de morţi, de toate. La pauză, m-am întors către el, l-am întrebat dacă mai poate. Şi el îmi zice "am divorţat din cauza ta"", a mai spus Prunea.