FCSB a pierdut contra celor de la Hermanstadt, scor 0-2, în etapa a VII-a, şi este la egalitate de puncte cu Gloria Buzău pe ultimul loc al clasamentului. Galeria FCSB-ului a ieşit la atac după meci şi i-a certat pe jucători.
Gheorghe Mustaţă, liderul galeriei FCSB-ului, a criticat mai mulţi jucători după meci. Primul dintre ei este Vlad Chiricheş. Fundaşul a intrat la pauza meciului şi a greşit la primul gol al sibienilor.
"Jucătorii și-au acceptat criticile. Un gest făcut de Chiricheș, cred că se retrage, părerea mea, nu știu. Nu a fost ultimul meci al lui, dar era foarte dezamăgit. Să mă ierte Dumnezeu, dar nici nu are cu cine să joace. A greșit el pasa aia.. parcă suntem mai puțini cu 4 pe teren (Fără Coman, fără Olaru). Nu au atitudine și nu cred că lucrurile se vor schimba. Eu nu pot să mai țin suporterii în frâu, lucrurile deja s-au cam înrăutățit, cât să îi mai ții?”, a spus liderul Peluzei Nord a FCSB-ului.
"Nu mai joacă nimeni. Toți sunt individualiști. Mulți dintre ei au aere de fotbaliști. Driblează singuri, nu dau drumul la pase. Se cred fotbaliști. Edjouma, oprește-te. Oprește-te, Edjouma, că ne-ai înnebunit pe toți. Din 6 metri nu trage la poartă, dă pase.
Toți. Nu au atitudine. Au jucat cu 40 de mii de oameni în spate. Nonșalanță. Treaba lor. Nu vreau să fac anumite afirmații. Noi oricum suntem alături de ei joi. Suntem acolo unde ne e locul, dar trebuie să înțeleagă că sunt la cel mai mare club din România.
Își bat joc de noi, de suporteri. Lor le intră banii în buzunar. Gigi îi critică. Îi interesează pe ei? Pe data de 30 banii sunt pe card. Poate Gigi să zică ce vrea despre mine. Banii tot intră. Eu zic că își vor reveni totuși”, a mai spus Mustaţă, pentru Fanatik.
FCSB a fost învinsă de FC Hermannstadt cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii de fotbal.
Sibienii au deschis scorul prin italianul Alessandro Murgia (56), din centrarea lui Ianis Stoica (ex-FCSB), iar Ronaldo Deaconu (90+6) a parafat victoria, din centrarea lui Cristian Neguţ.
FC Hermannstadt a avut o bară, prin Silviu Balaure, direct din corner (7). Balaure a reuşit să marcheze (11), dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid la Aurelian Chiţu.
Şi FCSB a reuşit să înscrie, prin Siyabonga Ngezana (90+3), dar reuşita a fost anulată de VAR pentru un presupus fault în atac.
FCSB este la a doua înfrângere consecutivă în campionat fără gol marcat.
FCSB, care are un joc restant, cu FC Botoşani, ocupă penultimul loc în clasament, cu 5 puncte, scrie Agerpres.