Tenis Gabriela Ruse, cea mai în formă jucătoare a României la Billie Jean King Cup. Vine după finala de la Transylvania Open

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Gabriela Ruse a vorbit despre meciul României cu Serbia în Billie Jean King Cup. Sportiva crede că gazdele se vor baza mai mult pe public, ştiind că româncele au un nivel mai ridicat. 



"Pentru mine e ceva extraordinar să joc pentru România. Eu şi la turneul de la Cluj m-am simţit ca şi cum aş fi jucat pentru echipa României. Va fi greu cu Serbia, pentru că ştim că sârboaicele sunt foarte bătăioase. Dar eu cred că şi noi avem o echipă foarte bună, suntem toate în formă. Acum nu ştiu cum o să ne acomodăm pe zgură pentru că nu am avut foarte mult timp să ne antrenăm, dar eu cred că fiecare îşi va face treaba. E clar că sârboaicele ştiu că avem o echipă foarte bună. Ele probabil se bazează mult pe public. Am înţeles de la una dintre ele că sala nu e foarte mare, dar va fi plină. Noi însă ne bazăm pe noi, dar sper să vină şi suporterii români", a afirmat numărul 127 mondial, conform Agerpres.

"Eu creez panică de obicei"



Întrebată dacă parcursul său la Transylvania Open, turneu unde a jucat finala, le-a speriat pe adversare, Ruse a răspuns: "Eu creez panică de obicei. Nu neapărat cu tenisul meu, aşa, mai cu o glumă sau altceva şi mai mereu le panichez pe adversare. Nici nu îşi dau seama când intervin. Nu ştiu dacă le-am panicat acum pe adversare, au văzut şi ele că am jucat bine la Cluj. Am avut câteva zile de pauză după turneul de la Cluj, pentru că a fost o săptămână extraordinar de intensă pentru mine, atât fizic, cât şi psihic. Dar acum mă simt bine, sunt relaxată. Abia aştept să mergem acolo şi sper din tot sufletul să câştigăm".

Echipa naţională a României întâlneşte Serbia, în play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup. Meciul se va disputa pe 10 şi 11 noiembrie, la Kraljevo, în sală, pe un teren de zgură. Câştigătoarea va evolua în calificările pentru turneul final al BJK Cup, iar învinsa în Grupa I.

Componenţa echipei României este următoarea: Jaqueline Cristian (97 WTA la simplu şi 240 la dublu), Gabriela Ruse (127 WTA la simplu şi 37 la dublu), Irina Bara (190 WTA la simplu şi 130 la dublu), Anca Todoni (259 WTA la simplu şi 858 la sublu) şi Monica Niculescu (933 WTA la simplu şi 41 la dublu).

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Tenis





pixel