Interviuri Gabi Tamaş, retras din activitate, spune că îi vine să schimbe canalul când se uită la meciuri

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Gabriel Tamaş, fostul fundaş al naţionalei României, s-a retras din activitate. Ultimul său club a fost Concordia Chiajna. 



Gabi Tamaş a jucat la echipe ca West Bromwich, Dinamo și Auxerre. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România, România U19, România U21 și România U16⁠.

La data de 25 martie 2008 a primit Medalia „Meritul Sportiv”, clasa a treia, din partea Președintelui României, Traian Băsescu, pentru calificarea la Campionatul European de Fotbal 2008.

Întrebat cum este cu "ghetele în cui", Tamaş a spus că "nu prea bine, sincer". 

"Eram acasă, mă uitam la meciuri, făceam asta şi când eram fotbalist, dar îmi vine să schimb canalul, pentru că mi se face poftă să reintru în teren. De trezit oricum mă trezesc dimineaţa, că eu sunt matinal, doar că acum nu mă mai prinde ora 12 noaptea. De la 11 jumătate ştii cum dorm? Ca un prunc! Băiat cuminte nu ai cum să te faci, dar încerc, vom vedea", a mai declarat Gabriel Tamaş la "Un podcast la alt nivel". 

La momentul retragerii, Tamaş a vorbit despre cariera sa 

"Nu am făcut fotbal din necesitate. L-am făcut din plăcerea de a juca. De-asta am și continuat. Voiam să demonstrez că pe teren închid gura contestatarilor. Și le-am cam închis-o!

Am avut 67 de selecții la națională, am jucat în Spania și Anglia. Am făcut ceva în cariera de fotbalist. Nu am fost un neica nimeni. Sau un alcoolist”, a spus Tamaș.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Interviuri
Tagurile articolului: fotbal gabriel tamas retragere romania




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel