Fotbal FRF a publicat topul antrenorilor din Liga 2, în anul 2024

Data publicării:
Federația Română de Fotbal
Federația Română de Fotbal

FRF a publicat ierarhia tehnicienilor din Liga 2 cu cele mai multe puncte obținute per meci în anul 2024, respectiv în partea secundă a ediției 2023/2024 și prima parte din sezonul 2024/2025 la nivel de campionat.



FRF a publicat ierarhia tehnicienilor din Liga 2 cu cele mai multe puncte obținute per meci în anul 2024, respectiv în partea secundă a ediției 2023/2024 și prima parte din sezonul 2024/2025 la nivel de campionat.

Au fost luați în considerare toți antrenorii care au fost pe bancă în minimum 10 meciuri programate în anul calendaristic 2024 în Liga 2 și a fost calculată media de puncte per meci obținută de aceștia, indiferent de faptul că au pregătit o singură formație sau mai multe Liga 2.

Tehnicienii care, prin media de puncte per meci acumulată, se află pe pozițiile 6-10 în ierarhie

Ilie Poenaru (Concordia Chiajna) și Eugen Neagoe (Campionii FC Argeș), ambii cu 1,6 puncte / meci, Vasile Neagu (CS Afumați) – 1,62 p, Diego Longo (Chindia Târgoviște) și Dragoș Militaru (Unirea Dej) – 1,7 p, Ianis Zicu (Metaloglobus) cu 1,73 p.

Locurile 4-5: Flavius Stoican (CSM Reșița) și Andrei Prepeliță (Gloria Buzău).

„Fostul antrenor al buzoienilor, cu care s-a reușit promovarea în Superliga, Andrei Prepeliță, a reușit o parte a doua a sezonului 2023/2024 de excepție! Astfel a ajuns la 1,85 puncte per meci după 26 de puncte acumulate în 14 meciuri.

Cu același randament încheie anul 2024 și Flavius Stoican, antrenorul în funcție al reșițenilor care vizează acum promovarea. Doar că, în cazul lui Stoican, vorbim de o medie obținută după mult mai multe meciuri, aproape dublu! Adică 50 de puncte după 27 de partide.”, au transmis oficialii FRF.

Pe al treilea loc se află Robert Ilyes, antrenorul echipei Csikszereda Miercurea Ciuc. Cu 1,96 puncte obținute per meci în campionat, Ilyes deschide podiumul (59 de puncte în 30 de meciuri), randament deosebit cu precădere în acest start de ediție 2024/2025 în Liga 2.

Ciucanii sunt liderii la zi în serie și favoriți la promovare, după un parcurs cu un singur eșec și 13 victorii în 16 meciuri jucate până acum.

Locul secund este ocupat de Adrian Mihalcea, care antrenează formația Unirii Slobozia. El este primul tehnician care depășește media de două puncte obținute pe meci, mai precis 2,07 puncte per meci.

„Antrenorul formației de prim eșalon a avut un final de sezon 2023/2024 la foc automat, care i-a adus și promovarea meritată. Mihalcea a strâns 29 de puncte în 14 meciuri din Liga 2 în anul 2024.”

Liderul clasamentului este Daniel Oprița, tehnicianul celor de la Steaua București.

„Cu o formă constant foarte bună atât în finalul sezonului trecut, cât și în startul actualei ediții, în care Steaua este singura formație fără înfrângere din Liga 2! Oprița are 2,18 puncte strânse în medie per partidă, după 59 de puncte acumulate în 27 de partide de campionat întinse pe întregul an calendaristic.”

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel