După ce a cucerit EURO 2024, Spania are şansa să îşi treacă în palmares şi titlul olimpic. În finală, spaniolii vor întâlni Franţa, antrenată de Thierry Henry.
Lucian Sânmărtean şi Gabriel Cânu, experţi Eurosport în emisiunea "Bonjour, Paris", difuzată zilnic pe Eurosport 2 de la ora 9:00, au prefaţat meciul şi au spus cine este, în opinia lor, favorită la câştigarea trofeului.
"Este finala mult așteptată! Două echipe de clasă cu strategii și cu filosofii diferite, dar orientate spre succes. Pe de o parte, Spania va încerca să aibă controlul și mingea. Filosofia lor asta este indiferent de adversar. De cealaltă parte, francezii vor încerca și ei să controleze jocul. Echipele care au filosofii puternice, calitate a jocului și cu abnegație pentru muncă și rezultat au ajuns acolo sus", a declarat Lucian Sânmărtean.
"După siguranța arătată în apărare și cu doar un gol primit în semifinala cu Egipt, dar și pentru că stadionul va fi plin de proprii fani, Franța pare a avea un 51% - 49% în fața Spaniei, echipă care a impresionat din nou cu spiritul extraordinar de echipă și sclipirile extraordinare ale tinerilor fotbaliști!", a transmis şi Gabriel Cânu.
De ce nu e România o prezenţă constantă la Jocurile Olimpice la fotbal
Am vrut să aflăm ce trebuie să se schimbe în fotbalul românesc pentru ca naţionala olimpică să devină o prezenţă constantă în turneul olimpic. Astfel, Lucian Sânmărtean şi Gabriel Cânu, experţi Eurosport în emisiunea Bonjour, Paris, difuzată pe Eurosport 2 zilnic de la ora 9:00, au vorbit pentru DCSport.ro despre acest lucru.
În 2021, la Tokyo, la Olimpiadă, naţionala a fost prezentă, graţie performanţei de la EURO U21 din 2019, când România a jucat semifinala cu Germania. La Olimpiadă, însă, tricolorii au obţinut o victorie, o remiză şi o înfrângere şi au ratat calificarea din faza grupelor. România a învins Honduras, scor 1-0, a remizat cu Noua Zeelandă, scor 0-0, şi a pierdut în faţa Coreei de Sud, scor 0-4.
Gabriel Cânu spune, însă, că România are nevoie de mai multe generaţii precum cea de atunci şi spune că acest lucru ar duce şi la accederea în fazele finale ale turneelor finale de Campionat European, nu doar la prezenţa la Jocurile Olimpice.
"Să se formeze mai multe generații ca cea care a ajuns în semifinalele Euro U21, prin găsirea unui nucleu valoric ridicat de la vârste fragede și menținerea lui până aproape de maturitatea fotbalistică, lucru care ar face mai ușoară accederea în fazele finale ale Euro, automat și prezenta la Jocurile Olimpice", a explicat Gabriel Cânu pentru DCSport.ro.
Lucian Sânmărtean, pe de altă parte, spune că una dintre soluţii este creşterea intensităţii antrenamentelor.
"Trebuie să fie o consistență în evoluție și rezultate. Ar trebui să crească intensitatea antrenamentelor, ca să asigure un nivel bun de joc și, astfel, dând încredere jucătorilor tineri, încredere antrenorilor în munca bine făcută. Ar fi minunat să ajungem la nivelul la care să avem o prezență constantă la Jocurile Olimpice și nu numai!", a explicat Lucian Sânmărtean.