Echipa Franţei a câştigat Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia după ce a învins Norvegia cu scorul de 31-28 (20-17), în finala desfăşurată duminică la Herning.
Duminică, naționala Franței a obținut al treilea titlu mondial într-un meci tensionat împotriva campioanei en-titre, Norvegiei, meci încheiat cu scorul de 31-28 (20-17). România, în schimb, s-a clasat pe locul 12, ratând șansa de a avansa în sferturi și, implicit, de a se califica la turneele preolimpice.
Franța, noua campioană olimpică, și-a demonstrat din nou dominația în handbalul mondial câștigând titlul mondial pentru a treia oară, după succesele din 2003 și 2017.
Pentru Franţa au marcat Léna Grandveau 5 goluri, Tamara Horacek 5, Chloé Valentini 4, Orlane Kanor (CS Rapid Bucureşti) 4, Sarah Bouktit 3, Estelle Nze Minko 3, Laura Flippes (CSM Bucureşti) 2, Alicia Toublanc 2, Pauletta Foppa 1, Lucie Granier 1, Méline Nocandy 1.
Laura Glauser (CSM Bucureşti) a reuşit 4 intervenţii (20%), iar Hatadou Sako a avut tot 4 (25%).
Golurile echipei nordice au fost înscrise de Nora Mork 8, Stine Bredal Oftedal 6, Henny Ella Reistad 5, Camilla Herrem 4, Camilla Herrem 2, Ingvild Kristiansen Bakkerud 2, Maren Nyland Aardahl 1.
Silje Margaretha Solberg a reuşit 2 intervenţii (13%), iar Katrine Lunde 7 (30%).
Meciul a fost arbitrat de slovenii Bojan Lah şi David Sok.
Norvegia, deținătoarea titlului mondial a ultimei ediții a Campionatului Mondial, a adăugat un nou loc doi la palmares. Norvegia are patru trofee câștigate în 1999, 2011, 2015. Norvegia rămâne o forță în handbul mondail, jucând a 11-a finală mondială.
Într-un alt meci disputat în aceeași zi, Danemarca a cucerit medalia de bronz după ce a învins Suedia cu scorul de 28-27 (18-15). Evenimentul a adus deopotrivă bucurie și tristețe pentru echipele participante, marcând încheierea unui turneu deosebit de competitiv.
În semifinale, rezultatele au fost Franţa – Suedia 37-28 şi Norvegia – Danemarca 29-28, după prelungiri.
Iată clasamentul final la Campionatul Mondial de handbal feminin:
1. Franţa, 2. Norvegia, 3. Danemarca, 4. Suedia, 5. Olanda, 6. Germania, 7. Muntenegru, 8. Cehia, 9. Brazilia, 10. Ungaria, 11. Slovenia, 12. România, 13. Spania, 14. Croaţia, 15. Angola, 16. Polonia, 17. Japonia, 18. Senegal, 19. Austria, 20. Argentina, 21. Serbia, 22. Coreea de Sud, 23. Ucraina, 24. Camerun, 25. Islanda, 26. Congo, 27. Chile, 28. China, 29. Paraguay, 30. Kazakstan, 31. Iran, 32. Groenlanda.