Competitii Francezii, pregătiți pentru Jocurile Paralimpice. Ce sportivi reprezintă România la Paris

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august) au luat sfârșit, dar francezii se pregătesc intens pentru desfășurarea Jocurilor Paralimpice.



Jocurile Paralimpice de vară, pentru prima dată organizate de Franța

Până la 25.000 de polițiști și jandarmi mobilizați, 10.000 de agenți de securitate privați, nicio amenințare precizată: ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a detaliat marți dispozitivul de securitate instalat pentru Jocurile Paralimpice de la Paris.

În timpul acestor Jocuri, „vârful va fi de 25.000 de membri ai forțelor de ordine în regiunea Parisului și la Chateauroux (unde vor avea loc probele de tir), a detaliat ministrul într-o conferință de presă.

În ceea ce privește riscurile care ar putea afecta Jocurile Paralimpice, organizate în perioada 28 august - 8 septembrie, „nu avem nicio amenințare precizată și suntem extrem de atenți”, a asigurat Darmanin.

Securitatea delegațiilor sensibile, inclusiv a Israelului, „va fi asigurată în același mod ca la Jocurile Olimpice”, a indicat el, cu un total de 27 de sportivi, doi arbitri și președintele comitetului paralimpic care vor fi „protejați în orice moment”. Ștafeta torței, care va începe în Franța pe 25 august, va cuprinde 12 procesiuni și va străbate 33 de departamente franceze, a continuat ministrul.

Tony Estanguet, președintele comitetului de organizare a Jocurilor de la Paris, a salutat decizia de a menține „nivelul de mobilizare pentru a asigura securitatea începând cu ștafeta torței Jocurilor Paralimpice”.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice va avea loc pe 28 august în Place de la Concorde, în inima Parisului, tot sub conducerea directorului artistic francez Thomas Jolly. Suedezul Alexander Ekman a fost ales pentru coregrafie, înconjurat de 150 de dansatori, dintre care aproximativ douăzeci cu dizabilități.

Aproximativ 15.000 de membri ai forțelor de ordine vor fi implicați în ceremonia de deschidere, cu un total de „35.000 de spectatori în tribunele din Place de la Concorde - dintre care aproape 5.000 de sportivi și 170 de delegații olimpice - și 15.000 de locuri deschise publicului în partea de jos a Champs-Elysees”, conform lui Gérald Darmanin.

Aceste Jocuri Paralimpice au loc în contextul începerii anului școlar și al reluării vieții politice în Franța, care așteaptă formarea unui nou guvern. Dacă la Paris, transportul în comun, în special metroul - vechi și puțin accesibil -, rămâne problematic în ce privește primirea persoanelor cu dizabilități, ministrul demisionar al Sportului, Amelie Oudea-Castera, a asigurat că „mai mult de 65 de stații sunt accesibile”. Ea a subliniat că acestea vor fi „primele Jocuri Paralimpice de vară din istoria noastră”. La aceste jocuri sunt așteptați „patru milioane de spectatori, dintre care 10% străini”, scrie Agerpres.

 

România, reprezentată de șase sportivi la Jocurile Paralimpice 2024

La ediția Jocurilor Paralimpice de la Paris 2024, Team Romania are reprezentanți la trei discipline diferite: în probele de judo pentru nevăzători, ciclism rutier, pistă, velodrom și tenis de masă.

Bologa Florin Alexandru – Judo nevăzători

Daniel Vargoczki – Judo nevăzători

Carol-Eduard Novak – Ciclism rutier, pistă și velodrom

Matican Theodor – Ciclism rutier

Ciripan Camelia Ioana Roxana – Tenis de masă

Simion Bobi – Tenis de masă

În ceea ce privește ediția de la Paris, tricolorii paralimpici speră să obțină medalii și rezultate mai bune decât argintul la ciclism și bronzul de la Judo, ediția Tokyo 2020.

Pe cele patru scene puse la dispoziție de organizatorii Jocurilor Paralimpice Paris 2024 sportivilor, vor defila 184 națiuni paralimpice, peste 4.400 de atleți care vor concura la 22 de sporturi adaptate pe durata a 11 zile.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Competitii





pixel