Bernio V. este supranumit "fotbalistul fantomă", după ce a convins 4 cluburi să îl achiziţioneze, fără să joace vreun minut pentru ele.
Bernio V. nu este, însă, cunoscut doar pentru fraudă. În Ţările de Jos, este căutat pentru trei acuzaţii de furt cu violenţă, unul în 2020 şi alte două din 2021. De asemenea, despre Bernio V se spune că ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat, alături de care ar fi participat la un jaf armat.
Născut în Suriname, acesta a petrecut mai mulţi ani în închisorile din Columbia. În vara lui 2021, a fost arestat în Cartagena în timpul petreceri cu prostituate, care s-a transformat într-un scandal pentru că bărbatul nu avea bani să le plătească, scrie 7sur7.be. Potrivit poliţiei, Bernio V făcea transferuri bancare, pe care le anula o dată ce banii ajungeau în conturile victimelor. A profitat, astfel, de mai multe hoteluri, restaurante şi agenţii de călătorie.
La nivel mondial, Bernio V. este cunoscut pentru că a intrat în lumea fotbalului profesionist la vârsta de 25 de ani, asta deşi nici măcar echipa de amatori Brabant nu voia atunci să îl semneze. Graţie unor documente false, el a obţinut contracte la patru cluburi de pe trei continente, fără să joace vreun meci. Astfel, el a semnat cu FC Dinamo-Auto, din Republica Moldova, cu Cape Town City FC, din Africa de Sud, cu Viborg FF din Danemarca şi cu Audax Italiano, din Chile. Ba mai mult, la ultimul club a primit şi un salariu mult superior faţă de ceilalţi jucători din echipă, bani cu care a putut să îşi cumpere şi o casă.
În noiembrie 2019, cei de la Viborg FF, din liga a doua daneză, au depus o plângere împotriva acestuia, la doar o lună după ce au semnat cu el. Scandinavii şi-au dat seama repede de înşelătorie, o dată ce l-au văzut la antrenamente. Ulterior, au descoperit şi că documentele acestuia erau false, dar şi că el nu fusese afiliat vreodată cu vreo agenţie de jucători. Poliţia daneză l-a arestat pentru fraudă, iar instanţa a decis că trebuie să plătească aproximativ 2000 de euro clubului. Presa locală l-a numit "cea mai mare fraudă din fotbal din secolul 21".
Deşi iniţial a negat acuzaţiile, în timpul procesului a recunoscut că a minţit când şi-a trimis CV-ul cluburilor daneze, dar şi că a semnat contracte false pe care le-a trimis cluburilor, în numele Stellar Group, o agenţie internaţională de jucători. În acele contracte false era stipulat şi faptul că Viborg FF îl va putea vinde în ianuarie 2020 la un club chinezesc pe Bernio V. pentru o sumă semnificativă. El a spus, însă, că ideea acestei fraude nu a fost a sa, ci a unei persoane terţe.
Într-un alt proces din Danemarca, Bernio V a fost acuzat de violenţă, ameninţă şi viol, inclusiv de prietena sa, din Chile. A fost condamnat la un an şi trei luni de închisoare pentru violenţă, dar instanţa l-a achitat de acuzaţiile de viol din cauza lipsei de dovezi.