UTA a avut un gol anulat de VAR în finalul meciului cu Rapid, din prima etapă a Ligii 1, încheiat cu scorul de 1-1.
După ce Braun a deschis scorul pentru Rapid şi giuleştenii au intrat la pauză cu avantaj minim, scor 1-0, Câmpanu a egalat la jumătatea reprizei a doua. Omondi a înscris pentru 2-1 în minutul 87 şi, deşi golul a fost validat iniţial iar jocul a fost reluat, VAR a intervenit la câteva minute după.
Arbitrul Sebastian Colţescu a fost chemat la monitor şi i s-a arătat că, anterior golului, a fost fault în atac. Astfel, reuşita a fost anulată, la două minute după ce fusese validată, iar jocul fusese reluat.
"Marchează UTA. Am avut lovitură de început, s-a reluat, mingea e în joc, moment în care asistentul se duce la Colţescu şi îi atrage atenţia că trebuie să consulte o fază să verifice modul în care a fost înscris golul.
E o gravă încălcare a protocolului VAR, trebuiau să o revadă colegii şi puteau schimba decizia cât timp jocul nu a fost relut. E o decizie pe care nimeni n-o înţelege, nu funcţionează casca... Se arbitrează şi fără cască, şi fără sistem VAR, se poate întâmpla, arbitrul trebuie să continue aplicând legile jocului.
Mai e ceva. Intervenţia după ce jocul a fost reluat, atunci când analizezi faza, trebuie să fie o fază evidentă, una evidentă. Aici a fost la aprecierea arbitrului. Ok, a fost fault, dar trebuie să fie ceva evident", a spus Constantin Zotta, fostul preşedinte al giuleştenilor, la Prima Sport.
Sebastian Colţescu a anulat golul celor de la UTA, deşi regulamentul e clar: odată fluierat startul jocului, arbitrul nu mai poate reveni asupra deciziei.
Cu toate astea, arbitrul a explicat chiar pe teren decizia, afirmând că nu a auzit în cască atunci când cei din camera VAR i-au transmis că trebuie să revadă faza la monitor.