Mario Nicolae a fost directorul sportiv al lui Dinamo, funcţie din care a plecat în 2021, iar acum se declară surprins de salariile mari care se plătesc la echipa antrenată de Zeljko Kopic.
Mario Nicolae este manager sportiv la Velje, în Danemarca, şi recunoaşte că a vrut să îl aducă pe Patrick Olsen la echipă, dar nu a putut rivaliza financiar cu Dinamo.
"Mă surprind sumele care se vehiculează la salariile celor de la Dinamo. Când am fost eu acolo, acum 3 ani, jucătorii erau neplătiți cu lunile de zile. Clubul este încă în insolvență, dar se plătesc salarii între 15 și 20 000 de euro pe lună pentru anumiți fotbaliști. Asta mă surprinde cel mai mult. Cred că și în Danemarca sunt 4 cluburi care pot plăti banii ăștia: Copenhaga, Brondby, Midtjylland și AGF. Sunt surprins că Dinamo poate să plătească astfel de sume. Patrick Olsen este un fotbalist pe care am vrut să-l iau la Vejle, nu am reușit. A primit la Dinamo un salariu mai mare decât ce puteam eu să-i ofer. Cunosc oarecum ce bani se oferă și mă surprinde. Lucrurile arată mai bine la Dinamo pentru că atunci când ai o liniște financiară poți oferi salarii bune și poți aduce jucători de valoare. Dinamo atrage ca brand, ca suporteri, ca oraș. Dacă vii și mai și plătești salarii atractive, poți să faci o echipă bună", a declarat Mario Nicolae.
În sezonul 2020-2021, când Nicolae era director sportiv la Dinamo, clubul se zbătea pentru salvarea de la retrogradare, iar din punct de vedere financiar situaţia era critică.
"Mă bucur pentru cei care iubesc Dinamo. Când am fost acolo, am reușit să salvăm clubul când nu se mai aștepta nimeni. Am făcut un grup unit, munca antrenorilor a fost foarte importantă. Îmi amintesc de contribuția lui Gigi Mulțescu, un om de senzație, sufletist. A mai fost și Ionel Gane, cu care am lucrat foarte bine, apoi Dusan Uhrin. La vremea aia, băteam la ușa sponsorilor ca să ne putem desfășura activitatea. Acum, Dinamo are putere din punct de vedere financiar și încearcă să organizeze lucruriule. Dinamo trebuie să iasă din insolvență și să devină solidă din punct de vedere financiar ca să se poată lupta din nou la campionat", a spus Mario Nicolae pentru digisport.ro.